Adrian Hădean se află în al doilea an de activitate la malul Mării Negre și a prezentat, pe pagina sa de Facebook, o radiografie pertinentă a litoralului românesc.

„A2 e o autostradă, dar pentru mulți e doar un alt loc în care trebuie să arăți cât ești de cretin.

Litoralul românesc e o construcție multistrat, la fel de alandala ca tot restul României. Ne place tarabageala. Aia e.

Mizeria pe care o găsești aici e produsul nostru, al românilor, fie că ne place, fie că nu. Nu vin suedezele să facă treaba mare-n apă pe lângă mal la Mamaia, tot pe kktul godpodarului român trebuie să ne bazăm.

Produsele și serviciile oferite pe litoral sunt exact cele acceptate de oaspeți. De multe ori sunt chiar impuse de aceștia.

Proprietarii de afaceri sunt rareori proprietarii spațiilor în care operează afacerile. Chiriile enorme+sezonul scurt determină în primul rând prețurile mari.

52 de zile/an poți munci pe bani, pe litoral. Dacă scoți de aici zilele de duminică, luni și marți, în care gradul de ocupare scade masiv, îți mai rămân vreo 30 în care trebuie să produci salarii, chirie pentru un an întreg (mai sunt locații de închiriat pe o vară, da’ ca să aveți o idee, pentru o terasă cu 80 de locuri și 20mp de bucătărie, prețul de anul trecut, în plină pandemie și cu șanse mici de a munci mai mult de 2 zilei în săptămână era de 35.000 euro/sezon, adică 673 de euro/zi, adică 9 euro/loc/zi, lucru care înseamnă că fiecare scaun trebuie să producă aproximativ 30 de euro zilnic dacă vrei să poți plăti chiria, salariul mediu pe economie, marfa, taxele și, eventual, să obții și profit pentru firma cu care operezi provatizarea).

O farfurie cu un morman de calamari congelați, fripți și blindați cu maioneză se vinde bine la 80 de lei. Un meniu de degustare din 8-9 feluri e considerat scump la 150 de lei.

O singură gheretă poate să vândă 9000 de covrigi într-o zi.

E mai bine să aduc legume cu duba, din Obor, o dată-n săptămână, decât să bat zilnic și silnic piețele din Constanța sperând să găsesc roșii românești și vinete culese la vreme.

Mai sunt încă mulți oameni care vor să vină la restaurant cu vinul lor de acasă și nu înțeleg conceptul de “taxă de dop”.

De prea multe ori, o masă cu 4 persoane generează 800-1000 de grame de mâncare risipită la micul dejun, pentru că încă mai trebuie să punem pe aceeași farfurie pepene, salată de vinete, 3 brioșe, un iaurt, 2 linguri de granola, o banană, miere, unt, salam, un ou ochi și o omletă.

Metro e cea mai populară sursă de pește proaspăt, ceea ce-i lejer regretabil, având în vedere Marea Neagră. Știi ce zic.

Bulgaria vinde masiv scoici și pește pe litoralul românesc. Dacă admitem că “ești ceea ce mănânci”, românul e un om bulgăresc, măcar o vreme după vacanța la Eforie.

Un ospătar cu experiență (nu neapărat bun, da’ cu experiență) nu întreabă la angajare cât e salariul, ci care a fost ciubucul mediu anul trecut.

De multe ori, stafful crede că frigiderele restaurantului, cu tot ce e în ele, sunt un bun comun (cu excepția momentelor în care trebuie să faci curat în ele, atunci sunt doar bunul responsabilului cu curățenia).

Sunt și bucătari care n-au o problemă să o frece-n telefon 8 ore/zi în timpul programului, 4 zile pe săptămână, dar scot codul muncii din buzunarul șorțului dacă trebuie să muncească real 9-10 ore vineri și sâmbătă.

Mulți necalificați vin să se angajeze sezonier și cred că bucătăria e o oră jumate miercuri seara, ca la televizor. Ei pleacă primii.

Omul care spală vasele e cea mai mare comoară a unui restaurant. Pe bune.

Încă mai sunt ghiolbani care se iau tare de chelnerițe de 19 ani ca să le arate nevestelor cât sunt de bărbați.

De multe ori, românul e omul care întârzie 40 de minute la o rezervare, dar se supără când așteaptă 15 minute să-i vină antreurile.

Tot ăia cu gura mai mare au câștig de cauză și pe litoral, indiferent de ce intră-n ea”, scrie Adi Hădean.

(Visited 155 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.