În timp ce mii de constănțeni se văicăreau pe tot Feisbucul că Primăria nu drege și nu face mai nimic în fața viscolului și a poleiului de pe drumurile orașului, un constănțean s-a bucurat că asfaltul era precum marmura.

Tiberiu Nobreics, zis Titi Eșapament, după cum îl alintă prietenii, a profitat la maximum de nepăsarea și incompetența administrației locale, ba chiar se bucură că, din nou, Primăria a fost depășită de situație și că a avut parte de gheață pe străzi și bulevarde.

Frățică, io sunt meseriaș! Când îi văd p-ăștia că se miorlăie atâta că <vai-Doamne e gheață pe drumuri> îmi vine să le dau foc la permise, că oricum le ține degeaba. Tati, dacă ești șofer, dacă ești meseriaș, îi dai fără probleme. Ce dacă e ud, uscat, zăpadă sau gheață. Nu contează! Dacă ești meseriaș, n-ai treabă“, ne-a declarat Titi, despre care am aflat că este și meseriaș

Titi reușește de fiecare dată să economisească benzină și să se deplaseze cu ușurință prin tot orașul, patinând cu mașina pe unde vor mușchii lui. Noaptea trecută, a patinat pe bulevardul Tomis, din zona Tomis III până la Lupoaică, unde s-a întâlnit cu niște tovarăși taximetriști și ei tot meseriași.

Bărbatul spune că secretul este „să te doară la bască“ și „s-o ții ușor din volan, dar s-o lași ca pe ea“. Bineînțeles, anvelopele de iarnă reprezintă un real dezavantaj.

Titi mai spune că este ok să porți și tricou mulat. Nu ajută la nimic, însă poate fi un indicator bun că ești meseriaș și că „nu te face vremea pă tine“.

De asemenea, Titi le recomandă șoferilor care ies cu mașinile pe șosele după o ninsoare, să lase necurățată zăpada de pe plafon. „Păi zăpada de la tine o duce vântu’ la el pe parbriz și dacă nu mai vede bine ce și cum și dacă nu e meseriaș, intră-n c*** tău și pac ai pus-o de un service pe asigurarea lui“, ne-a explicat Titi.

Textul acestui articol nu este o știre reală, este încadrat la rubrica de satiră și umor a publicației noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare. Când îi e lumea mai dragă, reporterul nostru special, Mitică Pușcălargă este trimis pe teren. Click AICI pentru mai multe articole scrise de pe tastatura lui obosită.

 

(Visited 2.108 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.