Iată că bunătatea și grija pentru binele și sănătatea celor din jur rămâne una dintre cele mai puternice valori pe care le are Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie Petrescu.

În prag de Sărbători, înaltul ierarh de la Constanța și-a comandat primul model electric produs de cei de la Ferrari. Practic, datorită lui, primul model electric făcut vreodată al celebrei mărci italiene va ajunge în România.

Am ales această minunată mașină nu pentru marca ei de lux, renume sau pentru performanțe, cum ar crede gurile rele, ci pentru culoare, dragul mieu. Acel roșu Ferrari, recunoscut în toată lumea, cred eu că se potrivește cel mai bine pentru o mașină luată în pragul Sfântului Crăciun. Dar cel mai important însă este faptul că vorbim despre o mașină electrică, ce nu poluează și care protejează mediul, natura și toată creația Bunului Dumnezeu“, a mărturisit cu evlavie, ÎPS Teodosie.

Mașina va fi folosită abia după ce va fi supusă unei ample slujbe de sfințire chiar în fața Catedralei Neamului, unde, în 2019, se anunță și cel mai inedit salon auto ce se va desfășura în fiecare zi de duminică, înainte de slujbă.

Totodată, probabil cel mai fericit om din Constanța, ÎPS Teodosie a vorbit deschis și despre cum a reușit să obțină finanțarea pentru formidabilul autoturism.

Le mulțumesc tuturor enoriașilor care au contribuit din buzunarele lor la înfăptuirea acestui mare bine și le promit că în zilele sărbătorilor mari creștin-ortodoxe se vor putea închina și pupa mașina ce va fi expusă în curtea Arhiepiscopiei“, a mai spus Teodosie.

Textul acestui articol nu este o știre reală, este încadrat la rubrica de satiră și umor a publicației noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare. Când îi e lumea mai dragă, reporterul nostru special, Mitică Pușcălargă este trimis pe teren. Click AICI pentru mai multe articole scrise de pe tastatura lui obosită.

 

(Visited 1.306 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.