Procurorii cer anularea situaţiei şcolare a lui Liviu Dragnea, care a studiat contabilitate la o universitate fantomă din Alexandria. Instituţia de învăţământ ţinea cursuri, elibera foi matricole, adeverinţe, certificate şi diplome, deşi nu era acreditată, potrivit ziare.com. Liviu Dragnea este martor în acest dosar. Anchetatorii cer anularea tuturor actelor emise de universitate în perioada 1999-2001. Următorul termen în instanţă este stabilit pe 20 noiembrie, informează digi24.ro

Liviu Dragnea a studiat contabilitatea în perioada 1999 – 2002, iar Universitatea a fost înfiinţată, prin hotărâre de guvern, oficial în 2000 şi prima promoţie de studenţi cu acte în regulă a fost cea din 2001.

Liviu Dragnea a declarat că nu îşi aminteşte când a urmat cursurile acestei facultăţi şi a indicat perioada 2003-2004, când deja instituţia de învăţământ intrase în legalitate.

După foaia matricolă despre care procurorii spun că trebuie anulată, Liviu Dragnea a fost un student model. A terminat primul an cu 9,12. A luat note mici doar la matematică şi engleză.

 

 

(Visited 9.953 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.