Tânărul, în vârstă de 26 de ani, se declară unui dintre „acei oameni inconștienți care au luat în derâdere tot ce ține de coronavirus“.

În declarația sa, el susține că îi este din ce în ce mai greu să trăiască cu gândul că un om, o rudă apropiată, a murit din cauza sa. Tânărul urmează un tratament psihiatric, însă susține că zilnic se gândește să se sinucidă.

Nu m-am îndoit niciodată de existența virusului și nici nu sunt adeptul conspirațiilor, doar mi s-a părut că lumea exagera și că virusul nu era un pericol atât de mare, mai ales pentru mine, care eram sănătos tun (…)“, a povestit tânărul.

Eram și de părere că o rebeliune împotriva sistemului pe fondul pandemiei ar fi un motiv de laudă și de curaj, că o viață fără frică se trăiește mai bine și mai intens.

N-am respectat prea mult regulile. Pe declarația pe propria răspundere scriam „shopping” când plecam după-amiaza din casă și apoi rămâneam la locație. În fiecare weekend am organizat împreună cu amicii petreceri acasă la unul dintre ei, unde ne-am continuat distracțiile nederanjați.

Amicii mei erau la fel de teribiliști ca mine, unii încă mai sunt. Pentru noi a fost mult mai important să ne vedem și să petrecem împreună, în loc să ne protejăm pe noi și pe alții.

Situația s-a schimbat la final de aprilie, când unul dintre amicii mei de party a început să se simtă rău și a ajuns la spital, diagnosticat cu COVID-19. Făceam party-uri în fiecare weekend, așa că nici nu știm când anume a luat virusul. (…)

Când am aflat, am avut primul atac de panică intens, fiindcă știam că m-am văzut cu multă lume, inclusiv că am încălcat autoizolarea și am fost să-mi vizitez unchiul, în vârstă de 67 de ani, o dată pe săptămână, ca să-i duc cumpărături și să bem o bere.

M-am testat și eu și am intrat în carantină. Rezultatul a venit negativ, dar testul de anticorpi a fost pozitiv. Dovadă că trecusem prin boală asimptomatic. Din păcate, nu a fost și cazul unchiului meu, care a făcut o formă gravă a bolii și a murit pe patul de spital, la câteva zile de la internare. Din acel moment, de la începutul lui mai, am căzut psihic și nu mi-am revenit nici acum.

M-a copleșit vinovăția, m-am crezut curajos și am fost iresponsabil. Nu-mi găsesc absolut nicio scuză și nici nu vreau să-mi imaginez câte astfel de cazuri ca al meu există, de oameni inconștienți.“

Citește mărturia completă pe VICE România. Click AICI

 

(Visited 4.122 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.