Potrivit adevarul.ro, se fac percheziţii în biroul directorului general Petru Avram şi la serviciul de personal într-un dosar deschis după dezvăluirile Recorder privind angajările la Apele Române Iași. Conform anchetei, Petru Avram, care se descria ca fiind un „animal politic” a angajat o ospătăriță pe postul de inginer într-un departament cheie care se ocupă cu lupta împotriva inundațiilor.

Potrivit primelor informaţii, procurorii DNA însoţiţi de jandarmi ridică documente şi echipamente electronice din biroul directorului general Petru Avram şi de la serviciul de personal al instituţiei.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, săvârşite în perioada martie 2020-2021. În cursul zilei de 11 februarie 2021, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare la 3 instituţii publice situate pe raza judeţelor Iaşi şi Suceava”, se arată într-un comunicat de presă al DNA.

(Visited 370 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.