Nu te pui cu Mihaela! A primit 5 ani de închisoare, după ce și-a bătut iubitul cu piciorul de la scaun
O femeie din Suceava a fost condamnată la 5 ani de închisoare pentru că și-ar fi bătut iubitul atât de tare încât l-a băgat în spital.
O femeie din județul Suceava a fost condamnată la 5 ani de închisoare după ce și-a bătut atât de tare iubitul încât i-a pus viața în pericol. Femeia, Mihaela B., de 50 de ani, l-a luat la bătaie pe iubitul ei într-un bar și a continuat să-l lovească pe stradă și acasă.
Femeia din comuna Dărmănești a fost găsită vinovată de comiterea infracțiunii de violență în familie raportată la tentativă de omor și a primit o pedeapsă de 5 ani de închisoare, însă soluția nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Suceava, potrivit Monitorul de Suceava.
Mihaela B. a primit vestea din spatele gratiilor, unde se află încă din luna iulie, când a avut loc agresiunea.
Potrivit anchetei, pe data de 19 iulie, Mihaela B. și iubitul ei au fost împreună la mai multe baruri din localitatea de domiciliu, unde au băut, s-au jignit reciproc și s-au certat. În ultimul local pe care l-au vizitat, conflictul s-a întețit, iar femeia l-a lovit pe bărbat de două ori cu palma peste cap, așa cum se vede pe imaginile surprinse de camere de supraveghere. După acest moment, el a ieșit din bar, fiind urmat la scurt timp de iubita lui. Au plecat amândoi spre casă și, pe drum, ea l-ar fi lovit în cap din spate cel mai probabil cu o lopată. Ajunși acasă, femeia a continuat să-și bată iubitul cu piciorul din lemn al unui scaun, deși acesta era rănit și plin de sânge după lovitura de pe drum. Mihaela și-a dat seama la un moment dat că iubitul ei era în stare gravă și pentru că nu a putut să-i oprească sângerarea, a sunat la ambulanță.
Iubitul ei a ajuns în stare gravă la spital, cu leziuni care i-au pus viața în primejdie și care au necesitat peste 60 de zile de îngrijiri medicale.
- violenta domestica