În urma verificărilor efectuate cu privire la respectarea cerințelor Regulamentului general privind protecția datelor, prevăzut de Legea nr. 190/2018, s-a constatat faptul că aplicația WhatsApp folosită de către Direcția Generală Poliția Locală în preluarea solicitărilor primite de la cetățeni nu respectă prevederile legale în vigoare.

Din acest motiv, începând cu data de 01.02.2021 suntem nevoiți să renunțăm la utilizarea acesteia.“, a transmis Primăria Constanța.

De asemenea, potrivit reprezentanților Primăriei, în momentul de față se lucrează la o alternativă de implementare a unui echipament cu două linii telefonice, menită să preia sesizările cetățenilor.

Poliția Locală își desfășoară în permanență activitatea cu respectarea principiilor privind legalitatea, încrederea, eficiența și transparența, în interesul comunității locale.“, a transmis Primăria Constanța.

Până la implementarea noilor linii telefonice pentru sesizări, dispeceratul Poliției Locale preia permanent solicitările constănțenilor la numărul de telefon 0241/484205.

Totodată sesizările pot fi transmise în scris sau prin intermediul poștei electronice la adresa de email poliția.locală@primăria-constanta.ro sau primarie@primaria-constanta.ro.

(Visited 293 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.