O femeie beată la volan a intrat cu mașina într-un bloc din Mamaia Nord
O șoferiță în vârstă de 29 de ani din Constanța a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-un sens giratoriu apoi într-o clădire. Tânăra consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.
Accidentul s-a produs în dimineața zilei de vineri, 17 iulie, în jurul orei 4.20.
Potrivit polițiștilor, tânăra, aflată la volanul unui Audi, a condus pe DC 86, dinspre Năvodari către Mamaia.
În dreptul Hanului cu Pești a pierdut controlul mașinii și a distrus un sens giratoriu, după care, ajunsă pe trotuar, a rupt colțul unui bloc și s-a înfipt în zidul lateral al clădirii.
„Femeia se afla sub influența băuturilor alcoolice, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, aceasta fiind condusă la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză, a fost întocmit un dosar de cercetare penală.“, a transmis IPJ Constanța.
- accident Audi
- accident rutier
- beata la volan