Pentru că nu mai vrea ca oamenii să-i tot reproșeze că polițiștii locali constănțeni nu fac nimic, că toacă banul public și că dau amenzi pe bandă rulantă, polițistul local Felician Cogiac a decis să iasă din zona de confort și să ancheteze dispariția misterioasă a unui om de zăpadă din cartierul Coiciu.

„Îl văzusem acolo, chiar a doua zi după ce a nins. Chiar m-am bucurat că omul ieșise, probabil, să curețe trotuarul din fața casei“, povestește Cogiac. “A doua zi, când am trecut pe acolo, omul nu mai era, însă am observat o băltoacă, un morcov și zăpadă risipită. Imediat mi-am dat seama că s-a întâmplat ceva neregulamentar!“.

Inițial, polițistul local nu le-a spus și colegilor săi că desfășoară o investigație pe cont propriu, însă câțiva dintre ei s-au prins că Felician este din ce în ce mai preocupat.

„El, de obicei, stă așa și privește-n gol. Nu spune și nu face mare lucru, iar când am văzut că în ultimele zile este tot mai agitat, trei dintre noi l-am tras de limbă și ne-a povestit ce face. Ni s-a părut corespunzător și ne-am decis să-l ajutăm“, a explicat unul dintre colegi.

Chiar și cu ajutorul colegilor, munca lui Felician este din ce în ce mai dificilă, pentru că, din cazua vremii tot mai frumoase, urmele omului de zăpadă sunt foarte greu de depistat.

„Am pus o pungă aici, pe locul unde se afla victima, pentru a proteja probele. Avem un cerc de suspecți – adică niște oameni despre care noi credem că au legătură cu fapta și pe care i-am spus să stea în cerc. Da știu, nu face parte din atribuțiunile noastre, dar unde ne e spiritul civic?“, a mai spus polițistul local, care speră că rezolvarea acestui caz îl va ajuta să devină un polițist adevărat.

Calmează-te! Textul acestui articol nu este o știre reală, este încadrat la rubrica de satiră și umor a publicației noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare. Când îi e lumea mai dragă, reporterul nostru special, Mitică Pușcălargă este trimis pe teren. Click AICI pentru mai multe articole scrise de pe tastatura lui obosită.

 

(Visited 497 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.