Decebal Făgădău a declarat că funcţionarii publici nu vor mai primi tichete de vacanţă, vor fi blocate promovările şi va fi suspendat sporul de 15%.

„Dragi colegi, în perioada 1 iulie – 31 decembrie, vă vor scădea veniturile, pentru că voi lua o serie de măsuri:

Sporul de 15% se suspendă;

Tichetele de vacanță de 1.450 de lei pentru fiecare angajat nu se mai acordă în anul 2020;

Blocăm posturile, nu mai angajăm pe nimeni;

Blocăm promovările. Nu mai promovează nimeni nici în grad, nici în treaptă;

Suspendăm cursurile pentru formarea profesională. Întregul buget dedicat acestora va fi mutat în economii;

Nu vom mai acorda bonificații persoanelor care lucrau cu fonduri europene și, în acest fel, 2 milioane de lei vor merge tot în economii.“, le-a transmis primarul tuturor funcţionarilor publici din cadrul instituţiei pe care o conduce.

De cealaltă parte, Decebal Făgădău a anunţat o serie de facilităţi fiscale pentru firmele din Constanţa. De acestea vor beneficia operatorii din turism, alimentaţie publică, proprietarii de clădiri, domeniul publicitar şi cei care au debite la Serviciul Public de Impozite şi Tace, atât privaţi, cât şi persoane fizice.

Astfel, până la sfârşitul anului 2020, operatorii din turism vor avea suspendare pentru plata taxei de dezvoltare și promovare a turismului. Cei care au platit-o deja pot solicita restituirea sumelor printr-o simplă cerere.

Taxa pentru utilizarea temporară a locurilor publice, de pe 15 martie și până la sfârșitul anului, este redusă cu 99%.

Sectorul de alimentație publică a avut mult de suferit pentru că a fost închis pe perioada ordonanțelor militare. Îndemn toți operatorii de alimentație publică să deschidă terase și vor plăti un preț simbolic.

Această reducere de 99% înseamnă, în stațiunea Mamaia, mai puțin de 1 leu pe lună, iar în oraș, chiar mai puțin decât atât.

Avem și câteva condiții: să nu încurce circulația pietonală, să respecte regulile de curățenie, să igienizeze domeniul public sau privat pe care îl ocupă și, mai ales, să asigure condiții clienților, astfel încât aceștia să se simtă în siguranță“, a transmis Decebal Făgădău.

Impozitul pe clădiri datorat pentru anul 2020, pentru clădirile proprietate a persoanelor fizice sau juridice, care au o destinație nerezidențială este redus cu 50%.

De asemenea, va fi anulată pentru 2 luni plata taxei aferente acelorași clădiri cu destinație nerezidențială.

Pentru sectorul publicitar, în perioada 15 martie și până la sfârșitul anului, pentru toate panourile sau spațiile publicitare goale, care nu au mai avut clienți, nu se plătește nimic. „Se plătește în continuare taxă doar pentru suprafețele ocupate, acolo unde există relații comerciale sau contracte cu partide politice și candidați“, a mai declarat primarul.

Pentru campaniile umanitare, în aceeași perioadă, 15 martie – 31 decembrie, nu se plătește niciun leu;

Tot în pachetul de facilități intră și scutirea de la plata accesoriilor pentru cei care înregistrează debite la 31 martie 2020, la Serviciul Public de Impozite și Taxe, și care achită datoria de bază, debitul principal, până la 15 decembrie 2020. „Și anul trecut am avut o hotărâre asemănătoare, pentru că înțelegem că în această perioadă atât constănțenilor, persoane fizice, cât și agenților economici, le este foarte greu.“

„Sper ca aceste vești, proaste pentru colegii mei din sectorul public dar bune pentru operatorii constănțeni, să fie privite ca pe o echilibrare firească a unui demers comun de repornire a economiei orașului nostru.“, a spus Decebal Făgădău.

 

(Visited 576 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.