Prezidând ședința ECOFIN (reuniunea miniștrilor de finanțe din statele membre UE), Teodorovici a declarat presei înainte de începerea dezbaterilor că nu se va aproba lista neagră a paradisurilor fiscale și că această procedură ar trebui amânată câteva luni de zile deoarece au intervenit noi informații.

Această decizie a României, care deține și președinția UE, a produs un adevărat val de consternare la nivelul conducerii Uniunii, iar reacția oficialilor europeni a fost evidentă: Eugen Teodorovici a fost izolat în cadrul dezbaterilor, iar miniștrii de Finanțe din Uniunea Europeană au adoptat lista neagră revizuită a paradisurilor fiscale din afara blocului comunitar, în ciuda dorinței României privind amânarea votului pentru luna mai, scrie Politico.

Potrivit sursei citate, miniștrii de finanțe din celelalte țări au fost „nedumeriți” de aceste afirmații, deoarece Consiliul convenise, de principiu, asupra listei încă de luni noapte, având intenția de a dezvălui întreaga revizuire marți.

Din acest motiv, Eugen Teodorovici a rămas „complet izolat”, potrivit unui oficial ECOFIN, care a discutat lista neagră în spatele ușilor închise. Chiar și Pierre Moscovici, comisarul pentru afaceri economice și financiare, „a fost surprins de sprijin”, a declarat un alt oficial pentru Politico.

Țările de pe această listă ar putea suferi restricții la fondurile europene și investiții de la Banca Europeană de Investiții. De altfel, țările membre UE au libertatea să impună propriile restricții împotriva țărilor de pe această listă.

În fața acestei umilințe, Eugen Teodorovici a revenit cu noi declarații, încercând să explice că de fapt el nu s-a opus aprobării acestei liste.

„Pe 7 iunie, cine înțelege o să facă și legătura cu acea dată care a fost logica viziavi de această listă. Ministrul de finanțe nu poate să aibă decât poziția președinției. Discuțiile au fost în acel consiliu. În final contează că lista s-a aprobat. Eu am spus la începutul ședinței că vom vedea dacă se va aproba această listă. Pe 7 iunie veți avea răspunsul sau logica”, a mai spus Teodorovici.

Prin votul de marți, numărul țărilor de pe listă a crescut de fapt de la cinci la 15. Astfel, lista jurisdicțiilor necooperante cu UE în scopuri fiscale cuprinde: Samoa Americană, Aruba, Barbados, Belize, Bermuda, Dominica, Fiji, Guam, Insulele Marshall, Oman, Samoa, Trinidad și Tobago, Insulele Virgine Americane, Emiratele Arabe Unite și Vanuatu.

 

(Visited 523 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.