Patricia Arce, primarul din Vinto și membră a partidului aflat la putere, a fost predată poliției după câteva ore.

Acest incident este ultimul dintr-o serie de confruntări violente între susținătorii guvernului și cei ai opoziției, după alegerile prezidențiale din Bolivia. Cel puțin trei persoane și-au pierdut viața până acum.

Atacul a avut loc ieri, după ce protestatarii au blocat un pod din Vinto, un mic oraș din provincia Cochabamba din centrul Boliviei, nemulțumiți de rezultatul alegerilor prezidențiale din data de 20 octombrie.

În rândul acestora s-a răspândit un zvon potrivit căruia doi protestatari ai opoziției au fost uciși într-o confruntare cu susținătorii președintelui Evo Morales. Mulțimea furioasă s-a îndreptat spre primărie și au acuzat-o pe Patricia Arce, primarul din Vinto, că a adus cu autobuze susținătorii lui Morales pentru a înăbuși protestele. Totodată, au acuzat-o că se face vinovată de moartea celor două persoane. Unul dintre decese a fost ulterior confirmat, fiind vorba despre un tânăr de 20 de ani a cărui moarte ar fi fost provocată de un dispozitiv exploziv. Limbert Guzman Vasquez, un student de 20 de ani, a fost cea de-a treia victimă a protestelor din Bolivia.

(Visited 238 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.