În funcție de categoria socială din care fac parte, beneficiarii vor primi între patru și șase tichete per persoană.

Distribuirea tichetelor sociale oferite de Primăria Orașului Năvodari cu ocazia sărbătorii Crăciunului a început în 2 decembrie și va continua până în data de 20 decembrie.

Peste 2.700 de năvodăreni, majoritatea pensionari, au depus cereri, în perioada 8 octombrie-29 noiembrie, pentru acordarea tichetelor sociale de Crăciun.

Pentru a verifica stadiul și modul de derulare al programului, primarul Florin Chelaru s-a întâlnit cu angajații Direcției de Asistență Socială.

„M-am întâlnit astăzi cu colegii mei de la Direcția Asistență Socială responsabili de distribuirea tichetelor sociale de Crăciun, pentru a mă asigura că procedura decurge fără probleme.

Mă bucur că tichetele sociale de Crăciun au ajuns deja la aproximativ 2.500 de persoane vârstnice din orașul nostru și alte aproape 90 de persoane le vor primi în curând prin Poșta Română. Am hotărât să prelungim perioada de primire a cererilor până miercuri, 23 decembrie, tocmai pentru a veni în întâmpinarea tuturor persoanelor interesate care pot beneficia de acest sprijin social din partea Primăriei Năvodari.

În ultimii patru ani, peste 93.700 de tichete sociale au fost acordate persoanelor vârstnice cu ocazia sărbătorilor de Crăciun și Paște. În funcție de categoria socială din care fac parte, beneficiarii primesc între patru și șase tichete sociale/persoană.

Sper ca aceste tichete să vă fie de folos și vă asigur că vom continua acest program social și pe mai departe!”, a declarat primarul Florin Chelaru.

(Visited 22 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.