Cei doi copii care au decedat aveau 3 ani, respectiv 9 zile, iar femeia avea 29 de ani.

Potrivit Digi24, dezinsecția în bloc a fost făcută între 16 și 18 noiembrie. După această operațiune, familii din cinci apartamente au sunat la ambulanță pentru că s-au simțit rău.

După ce au constatat că toate aceste persoane locuiau în același bloc, angajații spitalului au sesizat, luni dimineață, Direcția de Sănătate Publică. De asemenea, o anchetă a fost declanșată și de către Inspectoratul de Poliție Județean Timiș.

DSP a prelevat probe de apă și a a chemat reprezentantul firmei de deratizare pentru a se stabili ce substanțe au fost folosite la deratizare.

Doina Poenaru, medic primar UPU Timiș, a declarat la Digi24: „Femeia a ajuns la noi astăzi (luni – n.r.), în stop cardio-respirator. Femeia era mama copilului de 3 ani, care a murit în weekend. Și soțul femeii a ajuns la noi, dar el este în stare bună. Am sesizat DSP, pentru că este vorba de o situație neobișnuită. Cel mai probabil, astăzi vor ajunge la spital și ceilalți locatari, în urma sesizării pe care noi am făcut-o la autorități.”

Toți locatarii din bloc au fost evacuați, a declarat secretarul de stat Raed Arafat.

Locatarii au fost transportaţi cu microbuze de la ISU şi cu ambulanţe de prim ajutor la Unitatea de Primiri Urgenţe. E vorba despre aproximativ 30-35 de persoane la acest moment, a mai declarat Arafat la Digi24.

(Visited 11.711 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.