În data de 11 octombrie 2021, conform datelor existente în aplicația alerte.ms, la nivel național există 1548 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19.

În București sunt avizate de DSP 336 paturi de ATI pentru pacienții de COVID-19. De asemenea, la nivel național există o rezervă operațională de 132 paturi ATI destinate pacienților de COVID-19.

Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienților ATI depășește capacitatea secțiilor principale, conform autorităților.

1.632 paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii țări. La nivel național este disponibil 1 singur pat ATI, în județul Hunedoara.

Autoritățile spun că se lucrează în continuare pentru operaționalizarea și asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare și că în procesul de operaționalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiții medicale și care sunt și confirmate cu SARS-COV-2.

(Visited 61 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.