Avionul a fost constrâns, din motive încă necunoscute, să revină pe aeroportul Moscova-Șeremetievo, la câteva minute după decolarea spre Murmansk (nord).

Primele surse invocau un incendiu la bord dar o înregistrare video publicată la câteva ore după accident arată aparatul atingând pista, după care se ridică iar în aer și ia foc la al doilea contact cu solul.

Imediat după aterizare, pasagerii au fost evacuați pe tobogane înainte ca acesta să fie devastat de flăcări.

41 de oameni au murit duminică după aterizarea de urgență a unui avion al companiei ruse Aeroflot, cu 78 de pasageri la bord și care a fost cuprins de flăcări pe aeroportul moscovit Șeremetievo.

“În prezent, șase răniți sunt internați. Doi răniți grav sunt la reanimare”, a declarat duminică seara ministrul Sănătății, Veronika Skvortsova.

“Zborul Su-1492 a decolat așa cum era prevăzut la 18,02 (15,02 GMT). După decolare, echipajul a raportat o anomalie și a luat decizia să revină la aeroportul de plecare”, a precizat aeroportul, într-un comunicat.

Alte înregistrări arată pasagerii fugind pe pistă pentru a se îndepărta de avion. O alta, filmată din carlingă, arată un motor în flăcări în timp ce din avion se aud strigăte de panică.

“La 18,30, aparatul a efectuat o aterizare de urgență, după care a fost declarat incendiul”, continuă comunicatul.

“A încercat o aterizare de urgență, nu a reușit prima oară și, la a doua tentativă, trenul de aterizare a lovit (solul), după care botul și a luat foc”, scria după accident agenția Interfax, citând o sursă anonimă.

Suhoi Superjet 100, primul avion civil conceput de Rusia post-sovietică, este destinat să concureze cu brazilianul Embraer și canadianul Bombardier pe piața avioanelor regionale, fiind o sursă de mândrie pentru țară la momentul lansării, în 2011. Nu a reușit însă să convingă piețele din afara Rusiei.

Mai multe companii străine care îl foloseau au preferat să reducă sau chiar să stopeze utilizarea sa, evocând pronleme de fiabilitate.

Lansarea sa a fost afectată de prăbușirea în mai 2012 a unui zbor de demonstrație în Indonezia, accident soldat cu 45 de morți.

Pentru a susține constructorul, guvernul rus a lansat subvenții pentru a incita operatorii ruși să cumpere Superjet: Aeroflot a devenit astfel primul utilizator al acestui aparat și în septembrie 2018 a anunțat o comandă record de 100 Superjet.

 

(Visited 44 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.