Andrei Pleșu: „Există o tendință de menajare bezmetică a elevului, să n-aibă nicio obligație și nicio aspirație. Să stea cuminte acolo și să facă ce vrea el. Nu trebuie să învețe”
Într-un interviu acordat pentru Spotmedia, scriitorul Andrei Pleșu a vorbit inclusiv despre situația învățământului românesc și condiția elevului de azi.
Nesfârșita reformă a sistemului educațional, importurile forțate de mecanisme educaționale din alte țări, neadaptate la realitățile noastre, l-au determinat pe marele scriitor să constate că „există o tendință de menajare bezmetică a elevului, în așa fel încât el să n-aibă nicio obligație și nicio aspirație. Să stea cuminte acolo și să facă ce vrea el, fiindcă așa se formează un om cu adevărat independent. Nu trebuie să învețe, să știe, să ajungă la competențe”
„Asta e o temă care ne poate ține încă trei emisiuni, despre cum arată liceele și cum arată educația. Eu am făcut un liceu din București care a fost, din punctul meu de vedere, formidabil, liceul Spiru Haret, care avea profesori de nivel universitar.
Când văd acum cum arată profesorii și elevii din multe licee, nu mă mai mir că lucrurile merg cum merg. Este și o tendință globală, un ministrul finlandez a spus că trebuie să facem o reformă, în așa fel încât copiii să meargă la școală ca să se joace, să nu mai meargă crispați ca să ia note și să aibă concurență. Trebuie să meargă așa cum se duc la joacă. L-am întrebat pe cel care-mi explica asta: și atunci când vor să se joace, unde se mai duc?
Există o tendință de menajare bezmetică a elevului, în așa fel încât el să n-aibă nicio obligație și nicio aspirație. Să stea cuminte acolo și să facă ce vrea el, fiindcă așa se formează un om cu adevărat independent. Nu trebuie să învețe, să știe, să ajungă la competențe.
Am văzut o emisiune de televiziune în care reporterul se străduia să ia interviu unor studenți de la Filologie și a mers cu microfonul la Universitate și aștepta la ieșirea de la cursuri. A ieșit o domnișoară studentă la Filologie și a primit întrebarea: care este poetul dumneavoastră preferat? Răspuns prompt: mă iertați, eu nu prea le am cu poezia. A fost corectată de un alt student care a primit întrebarea următoare: ne puteți da un titlu de poezie de Eminescu? Răspunsul a fost: vă dau trei, Scrisoarea întâia, Scrisoarea a doua și Scrisoarea a treia. Cam aici suntem, deocamdată”, a declarat Andrei Pleșu într-un amplu interviu acordat pentru Spotmedia.
Etichete:
Warning: foreach() argument must be of type array|object, false given in /home3/constant/public_html/wp-content/themes/constanta/single.php on line 120