Constanța

Bioremediere în Constanța, cel mai mare proiect privat de regenerare a solului din Europa

Compania IULIUS a demarat procesul de bioremediere a fostei platforme Oil Terminal

Pe un teren de 38 de hectare, fost depozit petrolier în centrul Constanței, începe cea mai amplă intervenție de bioremediere realizată vreodată de un investitor privat în Europa. Proiectul, derulat de compania IULIUS, promite să transforme o zonă

Scris de 
 pe data 
30 septembrie, 2025

Zona, care a găzduit timp de decenii un depozit petrolier cu peste 30 de rezervoare și e contaminată cu hidrocarburi, nu a mai fost folosită de mai bine de zece ani, atât din cauza vechimii infrastructurii, cât și a incompatibilității activităților industriale cu amplasarea ei centrală.

Inițiat de compania IULIUS, demersul, cel mai amplu de acest fel din Europa al unui investitor privat, presupune o investiție de peste 29 de milioane de euro și își propune decontaminarea și refacerea terenului, pregătindu-l pentru reconversia într-un spațiu urban modern, verde și deschis comunității.

Procesul de bioremediere este realizat cu ajutorul unei metode inovatoare, dezvoltate de cercetătorii Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului (ICPA) din București. Aceștia au creat o formulă unică, bazată pe microorganisme naturale extrase chiar din solul afectat, capabile să descompună hidrocarburile și să accelereze procesul natural de refacere a mediului.

În practică, bioremedierea presupune mai multe etape: după excavarea terenului, microorganismele sunt introduse în sol pentru a elimina poluanții, zona contaminată este izolată fizic printr-o geomembrană de înaltă densitate și durabilitate care împiedică migrarea substanțelor nocive, iar apa subterană contaminată este, la rândul ei, supusă unui proces complex de tratare. Aceasta este captată printr-un sistem de foraje și pompare, creându-se o barieră hidrogeologică, fiind apoi direcționată către o stație de epurare modernă, unde este purificată cu ajutorul unor tehnologii avansate. Apa astfel tratată poate fi reintrodusă în circuitul ecologic în condiții de siguranță, fiind utilizată, de exemplu, pentru irigarea spațiilor verzi.

Pentru a aplica această soluție pentru un volum foarte mare de sol contaminat, IULIUS a investit 300.000 de euro în dotarea unui laborator al ICPA cu tehnologie de ultimă generație, pentru a multiplica microorganismele selecționate. De asemenea, compania IULIUS a susținut dotarea unui laborator de analize chimice pentru determinarea indicatorilor de calitate în cadrul Universității „Ovidius” din Constanța, o investiție de aproximativ 120.000 de euro.

Fosta platformă Oil Terminal unde IULIUS va realiza o investiție de 800 milioane euro

Procesul de bioremediere este monitorizat constant și adaptat în funcție de evoluția solului și a apei, pentru a asigura eficiența și siguranța intervenției. Bioremedierea nu este doar un pas tehnic, ci începutul unei transformări profunde a zonei, care va deveni un adevărat pol urban integrat, cu spații verzi, facilități culturale, educaționale și recreative.

Prin această intervenție, inima urbană a Constanței, decontaminată de urmele poluante ale trecutului industrial, se deschide către un viitor sustenabil și vibrant. Compania IULIUS propune pentru Constanța dezvoltarea celui mai amplu proiect de regenerare urbană din România, cu o investiție de peste 800 milioane euro, care va transforma cele 38 de hectare ale fostei platforme Oil Terminal într-un ansamblu urbanistic integrat. Proiectul reprezintă un concept semnat de celebrul birou de arhitectură Foster + Partners și va contribui la dezvoltarea Constanței drept o destinație activă 365 de zile pe an.

 

 

 

Actualitate