După valulrile de emoție, indignare și tristețe ce au urmat incendiului de la catedrala Notre Dame din Paris, v-ați imaginat ce s-ar întâmpla dacă ignoratul Cazino de la Constanța ar avea aceeași soartă? Bineînțeles, în realitate, Cazinoul este ferit de un incendiu, pentru că nu există nicio echipă care să-l restaureze și, prin urmare, n-are cine să cauzeze așa ceva. Și totuși, ce s-ar întâmpla dacă…

Nu s-ar întâmpla nimic, pentru că oricum Cazinoul este o ruină;

Pe Facebook s-ar desfășura ample campanii de donații, iar banii vor dispărea a doua zi;

Cu siguranță Făgădău s-ar bucura deoarece constănțenii ar mai avea un motiv mai puțin să-l înjure;

Dăncilă s-ar declara solidară cu poporul din Dobrogea, țară din care are frumoase amintiri;

Tăriceanu s-ar uita ca vițelul la incediu și le-ar fi zis jurnaliștilor că nu arde Cazinoul, fiindcă el l-a vizitat de multe ori și știe sigur că acesta e în altă parte;

Incendiul ar fi fost transmis în direct doar de Euforia TV, fiindcă celelalte televiziuni ar fi fost în breaking news cu procesul lui Dragnea;

Ar fi hohote de râs în fața Cazinoului când Făgădău le-ar prezinta constănțenilor planurile de reconstruire, cu termene clare;

Lidl și Kaufland și-ar retrage imediat oferta de cumpărare a Cazinoului;

Pompierii ar ajunge cu o oră întârziere din cauză că ar trece cu greu de bariera de mirese amplasate în jurul Cazinoului pentru sesiunea foto;

ÎPS Teodosie ar fi trimis mai mulți preoți să dea o mână de ajutor, dar pompierii au amenințat că pleacă acasă dacă aceștia îi mai pipăie mult;

Peste 2.000 de asistați social din Henri Coandă ar da buzna crezând că Făgădău le pregătește tradiționalul grătar de 1 Mai;

Fiindcă apa de la RAJA e prea scumpă, pompierii ar cara apa cu găleata din mare;

Alertat și îngrijorat, Făgădău ar ajunge primul la Cazino, dar la cel de la Dacia, unde l-ar găsi doar pe Gabi Stan la păcănele;

Ar curge multe lacrimi pe faleza din fața Cazinoului, de la tinerii care și-au comandat din greșeală donner iute de la Dabo;

Cauzele incediului ar fi dezvăluite imediat: familia de țigani care locuia în clădire a uitat ceaunul pe foc;

Elevii de la Mircea și-ar dona banii de pachețel pentru reconstrucția Cazinoului, dar Făgădău ar plăti cu ei datoriile la CET;

Președintele Franței ar fi impresionat de tragedia românilor: „Votez vous PSD, vous caca dans le wc en curte”

Chirpicarii de la Chirnogeni ar anunța că ar putea reconstrui Cazinoul în două săptămâni dacă cineva le-ar pune la dispoziție paiele și bălegarul;

Radu Mazăre ar trimite un SMS din Madagascar: „Mă doare-n c*r“.

Textul acestui articol nu este o știre reală, este încadrat la rubrica de satiră și umor a publicației noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare. Când îi e lumea mai dragă, reporterul nostru special, Mitică Pușcălargă este trimis pe teren. Click AICI pentru mai multe articole scrise de pe tastatura lui obosită.

 

(Visited 539 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.