O adevărată minune s-a petrecut în cursul acestei săptămâni într-unul dintre lăcașele de cult din Constanța, pe pereții cărora sunt picturi ce îl înfățișează pe ÎPS Teodosie.

„Tocmai ce terminasem de golit cutia milei și mă îndreptam spre ieșire, sunându-mi prietenii să ne strângem diseară la Loft“, povestește părintele Georgel Pârțaru. „De fiecare dată când ies, mă închin la pictura lord-ului nostru, ÎPS Teodosie, cel care ne-a ajutat să fim unde suntem. Da, fac o cruce și-i dau un pupic pe mânuță. Când am ridicat privirea, am văzut o strălucire în dreptul ochilor săi. M-am apropiat și, când colo, erau lacrimi… Jur, mi-am scăpat, dreacu, și iPhone-ul 12 din mână!“.

Imediat, preotul a dat de veste către toți colegii săi, iar în biserică a fost întrunită o comisie de analiză. Între timp, minunea a ajuns și la urechile lui Teodosie, care și-a chemat vizitiul, sclavetele care-i ține trena, i-a fost adusă caleașca aurită la scară și a pornit pentru a vedea despre ce e vorba.

Ajuns la fața locului, ierahul i-a lămurit imediat pe învățăceii săi, explicându-le motivul minunii. „Vedeți voi, acelea sunt lacrimi ale neputinței. Dacă vă uitați mai atent pe jos, chiar acolo, veți vedea acea bancnotă de 1 leu. Ei bine, din cauza aceasta plânge icoana cu mine, că nu se poate mișca și nu o poate ridica! Atracția mea față de bani transcende dincolo de acest trup și de aici fenomenul la care ați asistat. Până când banul nu va intra în cutia milei sau într-un buzunar de preot, pictura va continua să plângă. E ceva normal“, i-a liniștit Teodosie.

Profitând de faptul că s-au întâlnit, preoții, în frunte cu Teodosie, au făcut un cerc în mijlocul bisericii și s-au pus pe numărat bani, așa cum e datina la ei. Asta se întâmpla duminică și, deocamdată, nimeni nu a ieșit din biserică.

(Visited 2.252 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.