Eveniment

Chirurg arestat după ce a luat 9 șpăgi în 10 zile. „Subțire de tot, 4, 5, 6 milioane”

Un medic chirurg a fost reținut de polițiști după ce în 10 zile a luat șpagă de la pacienți de 9 ori.

Scris de 
 pe data 
8 iulie, 2021

Procurorii spun că doctorul Gheorghe Neață, chirurg în cadrul Spitalului Județean Târgu Jiu, era obsedat de bani, fiind înregistrat când rostea în fiecare dimineață rugăciuni prin care cerea ca Sfânta Maria să îi dea bani mulți și să îl ferească de procurori.

Medicul chirurg este acuzat de condiţionarea actului medical, patru plângeri fiind depuse împotriva lui de către pacienţi cărora le-a pretins bani sau bunuri.

„În data de 08.07.2021 s-a efectuat o percheziţie domiciliară în cabinetul medicului N.G. din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Tg. -Jiu, fiind găsite sume de bani în valoare totală de peste 71.000 RON, din care 52.200 lei, restul valută (3400 curo şi 350 lire sterline), banii fiind depozitaţi într-un dulap din lemn situat în cabinetul medical. Au mai fost găsite şi numeroase alte bunuri, cum ar fi: băuturi alcoolice, cafea, parfumuri, ţigări“, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, preluat de adevarul.ro.

Procurorul a reţinut că, potrivit declaraţiei de avere, medicul deţine depozite bancare în cuantum de peste 1.400.000 lei.

Anchetatorii au montat microfoane în cabinetul medicului. Acesta rostea în fieczre dimineaţă o rugăciune în care îi cerea ajutorul lui Dumnezeu pentru a-i da mulţi bani şi să fie ferit de procurori:

„Suspectul N.G. ora conştient de activităţile sale ilicite, dovadă fiind şi o rugăciune pe care acesta o spunea în fiecare zi cu voce tare în cabinetul său: „Doamne. Maica Domnului, dă-mi sănătate, banî mulţi, bine lui A ….fereşte-mă de boală, fereşte-mă de procurori, …!”.

Mai mult decât atât, medicul purta monologuri în care vorbea tot despre mita oferită de pacienţi, rezultând că era obsedat de ban:  „Subţire de tot. 4, 5.,6…. Aaa. Bun, mă! Buuun Mi-a dat 5 milioane, hai .. păi da. Şase. Normal, trebuia să fie 6“. Din alt mololog rezultă că medicul era interesat doar de bani: „De pildă, în data de 09.06.2021, la ora 22:45, fiind de gardă, medicului N.G. îi sună telefonul, iar din discuţia pe care o poartă rezultă că este chemat la o urgenţă. Acesta iese din birou şi la ora 23:00 revine în cabinet, unde poartă cu voce tare următorul monolog: «Daca e speranţă de ceva bănuţi, internez! Dacă nu, nu internez!»“, se mai arată în comunicatul de presă.

Patru denunţuri au fost depuse împotriva medicului, iar procurorii au stabilit că a primit şpăgi de la nouă pacienţi în zece zile. 

Actualitate