Foarte interesant, senatorul Vergil Chițac, un pensionar cu pensie specială de 10.000 lei pe lună, a votat ÎMPOTRIVA creșterii pensiilor românilor. Mai exact, în opinia pensionarului Chițac, bătrânii cu venituri de 800, 900 sau 1000 lei nu merită venituri mai mari și a votat împotriva acestei legi. Mai ales că actul normativ nu i-ar fi adus și lui mai mulți bani la pensie deoarece el are pensie militară și aceasta nu intră în sfera de aplicare a acestei legi.

Însă, senatorul Vergil Chițac nu a avut o problemă, nici morală nici de fiscalitate a țării, când a propus un proiect de lege care permitea cumularea pensiei speciale cu cea de serviciu. Beneficiarii legii erau doar două persoane: Vergil Chițac și un coleg de la PSD.

Senatorul Vergil Chițac, , alături de senatorul PSD Viorel Sălan, au inițiat o modificare legislativă prin care ar urma să-și acorde un „bonus parlamentar“ la veniturile din pensii.

Practic, cei doi senatori vor ca persoanele care au dreptul la mai multe tipuri de pensii speciale să le poată cumula, transmite adevarul.ro

Chițac și Sălan au cerut abrogarea unui alineat din proiectul de lege al unei ordonanţe de urgenţă (103/2017), ce prevedea următorul fapt: „Persoanele care îndeplinesc condiţiile pentru obţinerea mai multor pensii de serviciu/indemnizaţie pentru limita de vârstă, reglementate de legi cu caracter special, optează pentru obţinerea uneia dintre acestea“. În acest mod ar fi eliminată prevederea privind obligativitatea alegerii între o pensie specială sau alta.

Beneficiarii acestui proiect de lege au fost chiar Chițac și Sălan. Atât membrul PSD, cât și liberalul au activat ca și cadre miliatare, Sălan fiind un beneficiar al unei pensii speciale ca urmare a carierei de 30 de ani din cadrul Jandarmeriei, iar Chițac contraamiral trecut în rezervă în 2016. Amândoi fiind acum parlamentar și, datorită legii propuse de ei, ar fi avut dreptul la două pensii speciale.

Speriat de reacția presei care a criticat acest demers, Chițac a retras acest proiect de lege.

Este adevărat că parlamentarii beneficiază de o indemnizație pentru limita de vârstă, al cărei cuantum depinde de numărul de mandate exercitate. La împlinirea vârstei de pensionare, respectivul fost parlamentar cumulează pensia cu îndemnizația de fost parlamentar. La sfârșitul anului trecut, presa a relatat că guvernul Tudose a emis Ordonanța 103 din 14 decembrie, prin care a interzis posibilitatea acestui cumul, iar prin Ordonanța 107 din 20 decembrie 2017 a revenit la situația inițială, dar numai pentru parlamentarii care au pensii acordate din sistemul public de pensii. 

Cum foștii militari au pensie de serviciu care nu este inclusă în sistemul public de pensii, ei, în continuare, nu pot cumula pensia cu îndemnizația. Sesizat fiind de cetățeni care sunt în această situație, am discutat la Parlament și la Guvern și, de comun acord, am stabilit că cea mai simplă modalitate de a corecta această anomalie este ca atunci când cele două Ordonanțe ajung în Parlament să facem corecția necesară. Ceea ce am și făcut. Nu putem avea două categorii de parlamentari; unii care să poată cumula pensia cu îndemnizația și alții nu. Este anticonstituțional. Orice reclamație la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării sau la CEDO le va da câștig de cauză”, a motivat Chițac.

(Visited 705 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.