Constanța

Constanța are un nou SPITAL, după 40 de ani. E făcut din containere și va trata boli infecțioase

Scris de 
 pe data 
19 februarie, 2024

Astăzi, s-a inaugurat primul spital public realizat la Constanța în ultimii 40 de ani. Este vorba despre Spitalul Modular, construit din containere și destinat, în primă fază, tratării cazurilor grave de coronavirus.

Noua structură medicală a fost amenajată în curtea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța și a costat 10 milioane de euro.

„Asistăm la un mare moment pentru Constanța. De 40 de ani nu s-a mai construit un spital în oraș, de aceea deschiderea Spitalului Modular este un motiv atât de mare de mândrie. S-au depus eforturi enorme, asta pentru că așteptările noastre au fost mari și am făcut tot posibilul să îndeplinim fiecare obiectiv pe care ni l-am propus, întotdeauna cu gândul la cât de mult o să vină în sprijinul cetățenilor”, a declarat primarul Vergil Chițac.

Corpul modular are 52 de paturi, dintre care 10 sunt la  Anestezie Terapie Intensivă (ATI) și este dotat cu aparatură medicală şi echipamente de ultimă generaţie, cu farmacie și laborator.

Spitalul modular dispune, de asemenea, de un sistem de rezonanță magnetică (RMN) și un computer tomograf, serviciile de imagistică fiind o premieră pentru Spitalul Clinic de Boli Infecțioase.

Actualitate