Amintim că, la începutul acestei săptămâni, mai multe familii din Palazu Mare au transmis o scrisoare comună deschisă către reprezentanții administrației locale prin care semnalau că un dezvoltator mobiliar urmează să ridice o clădire cu zece etaje la câțiva metri de casele lor.

Oamenii au semnalat o serie de nereguli și se tem că apariția noii clădiri va strica imaginea zonei, le va afecta stilul de viață, precum și intimitatea. Locuitorii au spus că nici măcar nu au primit înștiințări pentru a participa dezbaterea publică privind elaborarea Planului Urbanistic de Detaliu.

Locuitorii afectați sunt hotărâți să atace în instanță Planul Urbanistic Zonal ce îi permite constructorului, prin incompetența Primăriei, să ridice o astfel de clădire.

Bogdan Huțucă și consilierii PNL i-au asigurat pe locuitori că îi vor sprijini în toate demersurile pentru a stopa apariția noii clădiri.

De-a lungul ultimilor patru ani, în tot cartierul s-a construit haotic, la câțiva metri de case apărând și alte blocuri, de patru sau cinci etaje pentru care administrația locală a eliberat aprobări și autorizații pe bandă rulantă.

Nu trebuie să fii specialist în construcții sau arhitect urban ca să-ți dai seama, după o plimbare scurtă pe străzile mult prea înguste ale cartierului, că blocurile apărute lângă casele oamenilor sunt desprinse din alt peisaj.

Am agonisit o viață ca să reușim să construim o casă, pentru a scăpa de cartierele cu blocuri, ne mutăm aici și ne trezim peste un an că lângă noi începe unul și își face un bloc cu câte etaje vrea el“, spune unul dintre locuitori.

Oamenii mai spun că deja zona a devenit supraaglomerată din punct de vedere rutier, în condițiile în care infrastructura zonală nu a fost de la bun început gândită pentru un număr ridicat de locuitori.

Să ne ferească Dumnezeu de o nenorocire, un incendiu, că nu știu pe unde ar putea intra o mașină de pompieri. Este de neimaginat ce se întâmplă aici și am deja vecini care se gândesc să-și vândă casele. Noi ne-am mutat aici pentru liniște și intimitate, nu ca să se uite vecinul de la etajul patru în curtea mea“, declară o femeie.

 

(Visited 179 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.