Cum era Mitică Pușcălargă să fie linșat la coadă la Kendama. „Aia n-are grip domnu…”

Kendama nu e doar bila lucioasă legată cu o ață de un lemn care mi-a spart deja un televizor într-o tentativă de Triple Spike. Este un statut pe care copilul îl capătă contra 300 de lei. Și nu oricum sau de oriunde. Ci doar de la magazinul de Kendame de pe Variantă…

De vreo 2 săptămâni ling inutil clanțele celui mai celebru și căutat magazin de materiale de construcții din Constanța. Nu pentru calitatea cărămizilor sau diversitatea adezivilor, ci pentru peretele unde strălucesc la prețuri grase celebrele Kendame. Stocurile sunt inexistente de mult timp, în timp ce mămicile și tăticii fac un steril pelerinaj zilnic. Patronul e oripit de simpla mișcare a clanței. Nici nu se crapă ușa, că auzi vocea iritată. „Nu avem. Poate săptămâna viitoare pe joi…”

Și ce greu trec zilele când puștiul nu mai poate trăi fără Kendama Sweets. E trist, melancolic, parcă nici zecile de ore de Fortnite nu mai trec la fel…

Vestea mare a căzut ca o binecuvântare peste comunitatea de părinți constănțeni. Joi a băgat kendame… În 20 de minute am ajuns…

Mămici singure, mămici cu tătici, mămici cu copii, tătici cu copii. copii cu alți copii, copii singuri. Era măcel. Kendamele zburau din rastele ca tacâmurile de pui din alimentara din Piața Griviței pe vremea împușcatului. Era imposibil să te lupți cu o mămică mobilizată care zmucea din cui 5 kendame și fugea cu ele la casa de marcat. Nu mai exista loc de politețuri și diplomație, fiecare era pentru el. Am apucat o Kendamă, trag de ea, dar o voce de doamnă răgușită și buzițe de rățușcă îmi taie din încredere. „E a mea. Luca, ia de aici”, și obiectul dispare în brațele lui Luca. Nu apuc să reacționez, nici să răsuflu a indignare. Un puști mă consolează. „Aia n-are grip domnu. E degeaba”. Așa e, îmi zic. Ce tută…

Sute de transmiuni și videoconferinte pe whatsapp cu copilul la școală și tăticul de la muncă se desfășurau simulan. Părinții primeau consultanță și îndrumare:

– „Mamă, nu aia, cea de jos.

-Dar puiu, e foarte scumpă, nu vrei din asta?

-Nu e comepetition, nu e sticky. Nu o vreau pe aia”

Modelele dispăreau din panou văzând cu ochii, în timp ce puhoaiele de mămici și copii continuau să se reverse prin ușile de torpan ale magazinului de materiale de construcții. Nici dracu nu a luat măcar un cui de acolo. Am prins o kendamă și direct la casa de marcat cu ea, protejând-o ca o pradă ce poate atrage atenția altor prădători din acest ecosistem nebun.

Patronul e resemnat, în timp ce stocul s-a epuizat în câteva minute. „Luna asta, la final, mai primim un lot de Kendama Sweets…”, este anunțul oficial menit să-i consoleze pe întârziați.

Etichete:

• kendama
• Mitica Puscalarga