Inițiativa de modificare a Constituției, lansată de Uniunea Salvați România (USR), propune ca persoanele care au condamnări la închisoare să le fie interzis dreptul de candidare și implicit alegere în funcții de demnitate publică.

La Constanța, usr-iștii au reușit strângerea a puțin peste 3.000 de semnături, după cum a declarat președintele organizației județene a USR Constanța, deputatul Stelian Ion.

Campania va dura încă cinci luni de zile, iar planul USR este a strânge cel puțin 500.000 de semnături la nivel național. Suntem optimiști că vom reuși să atingem acest obiectiv și considerăm că strângerea acestor semnături este un mare pas spre schimbare“, a declarat Stelian Ion pentru Constanța de Azi.

Schimbarea la care se referă Stelian Ion, vizează articolul 37 din Constituția României, ce ar urma să fie modificat prin referendum.

Nu pot fi aleși în organele administrației publice locale, în Camera Deputaților, în Senat și în funcția de Președinte al României cetățenii condamnați definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării.“ – este noul text din Constituție, propus de USR pentru articolul 37. Mai multe detalii aici.

Pentru a se ajunge la referendum, semnăturile vor trebui validate de fiecare primărie din județele în care acestea au fost strânse, urmând ca proiectul să ajungă la Curtea Constituțională pentru o verificare, apoi la supunere pentru votul din Parlament. Dacă proiectul obține voturile parlamentarilor, atunci se poate trece la referendum decizional pentru modificarea Constituției.

Până atunci, la Constanța, semnăturile sunt strânse la cortul USR, amplasat la Casa de Cultură a Sindicatelor.

 

(Visited 227 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.