Descoperire arheologică în curtea Spitalului Mare: rămășițele a 23 de daci așteptând la coadă la RMN
Textul acestui articol nu este o ştire reală, este încadrat la rubrica de satiră şi umor a publicaţiei noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare.
Lucrările din curtea interioară a Spitalului Județean Constanța au scos la iveală vestigii istorice de o importanță colosală pentru aceste meleaguri, care ne ajută să înțelegem mult mai bine cum trăiau strămoșii noștri.
Din primele informații, se pare că au fost descoperite rămășițele osoase a 23 de daci asteptând la coadă la RMN, un dispozitiv roman prin care persoanele bolnave erau băgate într-o catacombă unde zeii le citeau măruntaiele fără a le scoate cu pumnalul.
Ca și în prezent, programarea se făcea doar cu trimitere de la vraci și trebuia să dai șpagă un mânz, un viezurie sau chiar varză pentru a sări coada de așteptare care se întindea, potrivit istoricilor, pe mai multe decenii.
Specialiștii au mai găsit și bonuri de ordine pe tăblițe de lut, inscripționate cu „numărul 3456”, semn că pacienții din Antichitate aveau aceleași șanse de a prinde aparatul ca și constănțenii de azi.
Se pare că în unele cazuri, pentru a urgenta investigația, bolnavii erau puși să aducă o recomandare direct de la Jupiter, însă procesul birocratic dura și atunci „minim două olimpuri”.
În apropierea vestigiului au fost descoperite și fresce reprezentând medici romani care le spuneau pacienților același lucru ca și azi: „Reveniți mâine, azi nu merge aparatul.”
CITEȘTE ȘI: Sărbătoare în Spitalul Județean Constanța. A venit rândul la RMN pacienților programați în 1998
- Mitica Puscalarga
- pamflet
- RMN Constanta