Imediat ce urci scările, simți cum ești aruncat în trecut vreo 20 de ani, pentru că cel puțin de atunci, în acest spațiu nu s-au realizat lucrări majore de renovare: treptele sunt rupte, zidurile sunt scorojite, pereții vechi ai clădirii servesc drept stâlpi pentru afișe, creând o imagine discordantă, iar băncile, dispuse doar în zona din fața clădirii, adăpostesc oameni obosiți, scârbiți și triști care au după ei bagaje grele și care servesc nervoși micul dejun achiziționat de la magazinul din colț.

Toți pufnesc, se uită la ceas și se uită iar către spațiile de staționare. Nu au răbdare, pentru că locul ăla în care sunt nevoiți să aștepte, deși curățat și liniștit cât de cât, la orele dimineții, păstrează încă un miros subtil de gunoi, gaze de eșapament și nepăsare din partea celor delegați să-l administreze.

Dacă zăbovești puțin mai mult e aproape imposibil să nu fi abordat de un cerșetor matinal care știe că cine se trezește de dimineață are șanse mai mari să ia masa de prânz, chiar dacă banii adevărați se fac seara când soarele nu-i atât de arzător și călătorii nu mai sunt atât de ursuzi.

Nici interiorul autogării nu arată mai bine, pardoseala e veche, ferestrele ghișeelor acoperite cu zăbrele amintind insistent de o vreme apusă mult prea departe de anul 2018, iar toaleta publică are un sistem cel puțin riscant, întrucât, pentru 1,5 lei, funcționara îți oferă, pe lângă beneficiul de a utiliza baia, un metru de hârtie igienică gata ruptă, așezată în prealabil pe masa unde nu departe stau adunate bancnote și monede, dar cel puțin pare a fi curat.

Cei mai mulți călători sunt de acord că locul nu s-a schimbat deloc sau că nu s-a schimbat prea mult de la Revoluție și până astăzi, chiar dacă admit că arăta altfel „pe vremea lor”, când curățenia era curățenie, corectitudinea corectitudine, iar organizarea mult mai bine realizată.

Nu călătorim des, dar, de nevoie, călătorim acum. Eu când eram copil arăta cu totul altfel. Nici nu știi unde parchează autobuzul pe care îl cauți, nu au indicatoare, nimic. Să nu mai spun că miroase urât! Ce să mai…  E jalnic, dar asta este, altceva nu avem”, ne-a povestit Maria, o doamnă trecută de 60 de ani, care aștepta autobuzul către Dorobanțu.

Călătorii nu sunt singurii care întâmpină probleme în autogară, conducătorii auto fiind și ei la fel de indignați de condițiile mizere în care sunt nevoiți să petreacă mai multe ore la o anumită perioadă.

E un nod foarte important care leagă țara de alte orașe, Constanța e un oraș important. Ar trebui să curețe javra asta de beton de pe aici, să pietruiască, să facă într-un fel mai atractiv locul ăsta. Critica este cea mai bună armă de îndreptare a omului, pentru cine o acceptă, dar guvernanții noștri nu își acceptă criticie. Eu am lucrat pe tir, am văzut lumea, pe vremea lu Ceaușescu nu oricine era șofer pe tir, am văzut lumea încă de atunci cu alți ochi. Nu pot să mă pronunț. Primăria ar trebui să vină să le impună celor care administrază autogara să facă ceva”, ne-a mărturisit un șofer care se pregătea să plece în cursă.

Bărbatul a precizat că pentru fiecare mașină care staționează în autogară se percepe o taxă, însă, din păcate, nici măcar o mică parte din acele sume nu este investită în modernizarea locului.

Firma noastră plătește în jur de 300 de lei pe lună plecările din autogară, dacă ar păstra banii aceștia pentru câteva luni, pentru că, vedeți, sunt multe autobuze aici, ar putea investi să facă ceva calumea. Nu sunt mulțumit de cum este, cel puțin o investiție minimă trebuia făcută, e un loc de legătură, aici vin englezi, francezi, e și litoralul, ce să zic, totul lasă de dorit. Să știți că nici în celelalte țări europene nu este mai grozav, totuși, am văzut în urmă cu doi-tre ani la Bratislava, la Praga, dar oricum nu arată așa. Și noi trebuie să ne dăm silința și să facem, să fim atractivi”, a mai adăugat șoferul.

După cum era de așteptat nici cei care locuiesc în apropierea autogării nu au o părere bună despre modul în care acest spațiu funcționează și nici despre modul în care este amplasat.

Asta nu a fost autogară niciodată și nici nu va fi, noi nu ne-am trezit încă din prosteală, din minciuni, cu asta ne alimentăm. Nu că vine Mazăre, cutare, cutare, nu asta contează… Parte din problemă suntem și noi. Singura modificare care s-a făcut aici la autogară e gardul ăsta, era mai frumos dacă ar fi făcut o delimitare cumva, un mod de a scăpa de învălmășeala asta, pentru că nu știi care cum vine, cum pleacă. Da…ce să vă spun? Autogara e superbă! E grozav totul!”, a încheiat sarcastic Grigore Anatoli, un constănțean care locuiește în zonă.

Spațiile care înconjoară vechea autogară sunt și ele prăfuite, mizeria fiind nelipsită, la fel și vânzătorii ambulanți care încearcă să îți dea țigări, telefoane sau accesorii „pe sub mână”, doar,doar să se cunoască dimineața asta pierdută în bătaia razelor soarelui.

Trotuarele pline de gropi, peticite grotesc, se întind peste tot, iar trecătorii vin și pleacă, fără să se aplece asupra imaginii triste peste care pășesc, unii dintre ei, zi de zi, nu pentru că le place sau pentru că nu le pasă, ci pentru că au obosit să bage de seamă aceste lucruri, fiindcă, fără să-și dea seama, s-au obișnuit să trăiască așa, dar mai ales pentru că le este greu să creadă că lucrurile vor arăta vreodată altfel.

 

(Visited 686 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.