Oamenii de afaceri atrag atenția că și ei, mai departe, vor fi nevoiți să adauge aceste costuri în prețul final al produselor și serviciilor, iar cel care va suporta cu adevărat lăcomia Guvernului va fi românul de rând.

„Având în vedere parteneriatul mutual benefic dintre companiile noastre dorim să vă aducem la cunoștință faptul că la finalul anului 2018 au intervenit o serie de modificări asupra cadrului legal care reglementează activitatea furnizorilor de gaze naturale din România, modificări care, printre altele, vizează includerea unir noi taxe și majorarea unor taxe și tarife existente. Menționăm faptul că toate acestea sunt taxe și tarife reglementate și impuse de ANRE tuturor titularilor de licențe de furnizare gaze naturale.

Astfel, prin OUG 114/2018 a fost art.2 din OUG nr.33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității de Reglementare în Domeniul Energiei în sensul introducerii unui nou alineat care prevede  creșterea taxei percepute de către ANRE de la titularii licențelor de furnizare gaze naturale, cu următorul conținut:

(3) Contribuția bănească percepută de la titularii de licențe în domeniul energiei electrice, al energiei electrice și termice în cogenerare pentru componenta electrică, al gazelor naturale este egală cu 2% din cifra de afaceri realizată de aceștia din activitățile ce face obiectul licențelor acordate de ANRE, cifră de afaceri calculată conform reglementărilor ANRE aprobate prin ordin al președintelui ANRE cu avizul Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză.

În acest sens, vă rugăm să aveți în vedere faptul că eventualele efecte generate de aplicarea art.78 din OUG 114/2018 reprezintă modificări de circumstanțe, astfel cum acestea sunt definite în cuprinsul contractului încheiat între părți, modificări de circumstanțe care atrag necesitatea majorării prețului de vânzare a cantităților de gaze naturale către dvs începând cu data de 01.01.2019, noul preț urmând să reflecte valoarea majorată a taxelor și tarifelor reglementate impuse de ANRE furnizorilor de gaze naturale”, se arată într-o scrisoare a unei campanii furnizor de gaze naturale către agenții economici parteneri.

Mai departe, oamenii de afaceri  notificați spun că înțeleg decizia acestei companii, recunoscând că nu vor avea încotro decât să introducă aceste noi costuri în produsele lor.

„Acesta este efectul politicii PSD. Au impus taxe peste taxe, știind foarte bine că cei care vor suporta într-un final scumpirile vor fi cetățenii de rând, consumatorul final. Eu am o fabrică de mezeluri și acum sunt obligat să introduc aceste costuri cu scumpirea gazului și a electricității în salam, în parizer, în produsele noastre. Iar cel care va scoate mai mulți bani din buzunar va fi cumpărătorul. Aceasta este politica jegoșilor de la guvernare, politica infractorilor din PSD, acestea sunt efectele măsurilor impuse de infractori și analfabeți care conduc țara. Aceasta este taxa pe lăcomia guvernului, care are nevoie de bani pentru clientela politică a lui Dragnea și Tăriceanu”, a declarat deputatul Robert Boroianu, om de afaceri.

(Visited 72 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.