
Ignoranță totală la Judecătoria și Tribunalul Constanța. Avocații și justițiabilii ținuți grămadă, cu zecile, la ușa sălilor de judecată
Deși instituțiile statului iau măsuri din ce în ce mai restrictive pentru a limita răspândirii cazurilor de coronavirus, Judecătoria și Tribunalul Constanța par a fi din cu totul altă poveste.
Avocați, martori, pârâți și reclamanți sau simpli băgători de seamă se îmbulzesc pe holurile instituției, făcând cozi de zeci de persoane la ușile sălilor de judecată.
De măsuri de protecție instituite de instituție nici nu poate fi vorba. Nu există nici măcar un banal dezinfectat la intrarea în Judecătorie sau Tribunal.
Avocații sunt revoltați și cer suspendarea activității.
În timp ce judecătorii și personalul instanțelor beneficiază de măsuri de protecție, avocații și justițiabilii sunt expuși și obligați să-și desfășoare activitatea în condiții ce le pot pune în pericol sănătatea.
- coronavirus
- coronavirus Constanta






