Constanța

„În Constanța avem doi gemeni ai neputinței, Făgădău și Țuțuianu”

În timp ce elevii constănțeni sunt nevoiți să scoată bani din buzunar pentru a ajunge la școală cu mijloacele de transport în comun, elevii din Cluj-Napoca și Timișoara sunt luați din fața casei de autobuzele Primăriei și duși la școală cu autobuze speciale, și, culmea, fără niciun ban.

Scris de 
 pe data 
22 ianuarie, 2019

În acest sens, deputatul PNL de Constanța, Robert Boroianu, îi acuză pe primarul Decebal Făgădău și președintele CJC, Horia Constantinescu, de faptul că nu sunt în stare să gestioneze adevăratele probleme ale Constanței.

„După municipiul Cluj –Napoca, Timișoara este cel de-al doilea oraș care pune în aplicare un program privind transportul elevilor de acasă la școală și invers, cu autobuze speciale, în mod gratuit. Elevii sunt luați practic din fața casei și duși la școală, degrevând părinții sau bunicii de grija și costurile asigurării transportului în condiții sigure ale copiilor spre școală. Astfel, la orele de vârf ale zilei, nu se mai creează aglomerație și ambuteiaje în jurul unităților de învățământ, iar cetățenii simt că beneficiază de servicii publice de calitate și dedicate nevoilor reale.

În Constanța, însă, avem doi gemeni ai neputinței, unul conduce Primăria, celălalt Consiliul Județean, care nu sunt în stare să găsească nicio soluție la problema transportului elevilor. Nu doar că nu le asigură autobuze speciale, curse destinate doar elevilor, dar le bagă și mâna în buzunar, taxându-i dacă vor să ajungă la școală cu transportul în comun. Așadar, în aglomerație, într-un mediu nesigur și periculos (se știe foarte bine că autobuzele sunt pline de hoți de buzunare, cetățeni violenți și huligani), elevii sunt puși să plătească bilete sau abonamente dacă vor să ajungă la școală. Nu puține sunt situațiile când controlorii efectiv abuzează de elevi când îi surprind fără bilete, tratându-i ca pe niște infractori”, a declarat deputatul PNL Robert Boroianu.

Liberalul spune că în timp ce elevii din Timișoara și Cluj merg cu autobuze dedicate lor la școală și înapoi acasă, elevii constănțeni fac mitinguri și cer pur să li se acorde măcar transport gratuit spre unitățile de învățământ.

„Așadar, domnule Făgădău, domnule Țuțuianu, este clar că nu sunteți capabili să generați soluții pentru această problemă, ca pentru multe altele de altfel. Mai zilele trecute, în timp ce elevii din Cluj sau Timișoara mergeau la școală gratis și cu autobuze dedicate, elevii din Constanța vă strigau sub geamuri că vor să le respectați drepturile și să le asigurați transport gratuit spre unitățile de învățământ.
Avem astfel, la Constanța, un primar și un președinte de CJ pesediști, care împreună nu reușesc să se ridice nici măcar până la genunchiul primarului Boc, care, deși mic la stat, găsește mereu cele mai bune și eficiente proiecte pentru comunitatea sa. 
Ar trebui, măcar acum, în al 12-lea ceas, ca cei doi să-și recunoască neputința de a face proiecte și să vadă cum au rezolvat alții problemele comunităților locale”, a mai scris Robert Boroianu pe pagina sa de Facebook.

 

Actualitate