Iată că, după ani de performanţe notabile pe plan internaţional, loturile olimpice de barbut şi alba-neagră au revenit în ţară şi se bucură de o bine-meritată vacanţă în staţiunea Mamaia.

Performerii au aterizat cu avionul pe aeroportul „Mihail Kogălniceanu“ din Constanţa, de unde au fost imediat escortaţi la hoteluri, pentru a evita numărul mare de fani enervanţi.

La mai mare, la mai mică, ştiţi cum e, ne bucurăm să fim acasă“, spune unul dintre sportivi. „Abia aştept să ajung la hotel şi s-o pun de un masaj!“.

Am reuşit să vorbim cu co-pilotul avionului, care ne-a mărurisit că, începând de astăzi, este un om mult mai sărac, dar fericit.

Ştiam că sunt buni, domnule, dar nici aşa. Mă simt onorat că am avut ocazia să-i aduc acasă şi chiar să dau câteva “gheare” cu ei.

Da, aşa e, am pierdut cam tot, inclusiv apartamentul, dar nu asta este ideea şi nici nu prea contează acum. Experienţa şi faptul că am jucat cu cei mai buni e tot ce contează“, a spus co-pilotul.

Calmează-te! Textul acestui articol nu este o știre reală, este încadrat la rubrica de satiră și umor a publicației noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare. Când îi e lumea mai dragă, reporterul nostru special, Mitică Pușcălargă este trimis pe teren. Click AICI pentru mai multe articole scrise de pe tastatura lui obosită.

 

(Visited 2.093 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.