În această săptămână, în cartierul Columbia din Cernavodă, respectiv pe Aleea Mălinului și Aleea Florilor se efectuează lucrări de întreținere și reparații a părții carosabile. Suprafața totală a celor două străzi (4305 mp) a fost deja frezată în vederea asfaltării.
De asemenea, tot în zona DS-uri, lucrările fiind de amploare, se realizează pe mai multe fronturi, respectiv: se fac completări și unde este cazul se înlocuiesc bordurile deteriorate, se amenajează taluzurile versanților prin defrișare, se completează cu pământ vegetal zonele cu ravene pentru a se însămânța ulterior toată zona cu gazon.
Totodată, se aduc la cotă capacele căminelor de vizitare ale rețelelor de utilități și se reabilitează scările de acces, aleile de legătură dar și parcările din zonă.
Aceste lucrări se efectuează prin programul ”Lucrări de întreținere și reparații pe anul 2018 parte carosabilă și trotuare” susținut din bugetul local, program prin care se vor asfalta 15 străzi cu o suprafață totală de aproximativ 33.000 mp.
Este vorba de 15 străzi în total, respectiv: str. Crișan, str. Victoriei, str. Nicolae Bălcescu, str. Dobrogeanu Gherea, str. Horia, str. Tudor Vladimirescu, str. Cloșca, str. Mihai Eminescu, str. Victoriei, str. Ovidiu, str. Castanilor dar și Aleea Mălinului, Aleea Florilor, Aleea Bloc R2A și Aleea Castanilor. Asfaltarea tramei stradale se va face cu prioritate pe aceste străzi în funcție de lucrările ce trebuie executate la infrastructură.
(Visited 88 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.