Statisticile arată că un număr mic de copii sunt infectați, pe de altă parte fac forme asimptomatice sau ușoare, ceea ce creează o dificultate în diagnosticul acestor forme.

„Ce este mai important, să ținem sub control pandemia și copiii să nu beneficieze de educație sau, totuși, să căutăm o cale de mijloc? Cred că această cale de mijloc este calea optimă. Trebuie să începem școala, trebuie să dăm o educație copiilor”, a explicat Virgil Musta, la Digi24.

Începerea anului școlar trebuie să fie făcută cu reguli strice și, în primul rând, cu protejarea copiilor care sunt bolnavi sau care au părinți, bunici cu comorbidități care pot face forme severe, a spus medicul.

„Aceasta este cheia. Dacă reușim acest lucru, vom putea începe școala. Orice activitate se poate desfășura dacă știm foarte bine să evaluăm riscurile și să luăm măsurile necesare”, a adăugat el.

Părinții trebuie să-i ferească pe copii de zonele aglomerate și să nu ducă copiii la școală dacă știu că cineva din familie sau din apropiere este depistat pozitiv, a spus medicul. El a adăugat că acei copii care sunt bolnavi, obezi sau au malformații ar trebui să participe online la cursuri, iar ceilalți ar trebui să meargă la școală. Astfel ar fi redus și numărul elevilor din clase.

De asemenea, școala online ar fi recomandată pentru copiii care au părinți cu comorbidități.

Medicul nu crede că purtarea măștii poate fi impusă copiilor la școală.

„Este dificil și nu cred că putem pune copiii să poarte măști, pentru că nu le vor purta, ne amăgim. Dar probabil, acolo unde ei vor desfășura activități comune, unde nu se poate păstra distanțarea socială, va trebui, pentru 5, 10, 15 minute să poarte măști, atât ei, cât și dascălii”, a spus Virgil Musta.

El a recomandat de asemenea aerisirea sălilor de clasă, pentru că virusul are o răspândire mai redusă.

 

(Visited 301 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.