Mitică Pușcălargă a mers la BCR, banca fără bani și casierițe supărate

Veste bună pentru Mitică. Mătușa din Italia i-a trimis niște bani într-un cont de BCR, pe care îl avea deschis de pe vremea când se dădeau burse la facultate, la Ovidius. E drept, a luat doar un semestru.

Așadar, bucuros că în weekend are bani de o pizza 1+1 la Sabrosso, la ora 9.00 Pușcălargă era în față la BCR sucursala Palas – Constanța. Îmbrăcat la patru ace, cu pantofi cu lac, pantaloni de trening Abidas și cămașă înflorată descheiată până la plexul păros, colegul nostru s-a prezentat respectuos la ghișeu. De aici încolo, el ne povestește…

Ora 9.00, o dimineață frumoasă de oct… iunie. Mă înfățișez în fața templului albastru BCR, de unde puțini ies bucuroși. Deși eram printe primii vizitatori, nu pot să spun clienți, prin pereții cu tablouri mari ce încercau să ascundă igrasia reverberau încă glasurile stinse și monotone: „Am venit să plătesc rata”. Probabil că nu s-a stins ecoul de ieri…

La ghișeu în fața mea nu era nimeni. Dau să pătrund în încăperea grănițuită pe mijloc de birouri înalte de 1,70, de unde abia puteai să vezi chipurile făpturile ce sălășluiau dincolo de ele. Înalte și solide, probabil pentru a ține sărăcia departe.

Deși erau în primele minute de program, cele două doamne erau deja cătrăinite tare. Supărate, nervoase, chiar obosite.

– Bună dimineața, vreau să scot și eu niște… Fraza mi-a fost întreruptă brusc: „Aveți programare?”. Mă uit în stânga, în dreapta. Doar o domnișoară ajunsă după mine ocupase un ghișeu. În rest nimeni.

– Îmi cer scuze, nu am știu că e nevoie de programare. Dar nu e nimeni aici, mă puteți ajuta?

– Nu, nu. Ieșiți afară și faceți programare. Aveți numărul pă ușe. Ce operațiuni vreți să faceți? Spun că vreau să scot bani, îmi spune să vorbesc și cu colegul ei de la un birou alăturat.

Intru acolo, l-am găsit pe același domn cu care mai interacționasem în urmă cu un an pentru o altă problemă. Numele lui ar fi trebuit să fie „Nu se poate” sau „Nu știu”. Astea erau răspunsurile lui la toate întrebările. Plictisit, stătea inert în fața unui monitor și doar degetul de pe mouse i se mișca. Ca și data trecută, nu am terminat ce aveam de spus că a răspuns pe un ton sobru, aproape ca o sentință: „Nu se poate. Nu la mine, înapoi la ghișeu”

Mă întorc la ghișeu. Aceeași întrebare: „Aveți programare?”

Ies din încăpere, sun la numărul de „pă ușe” să mă programez. Spun unde vreau, mi se răspunde că nu sunt programări la ora aceea și că pot intra înapoi. Acum aveam programare.

–Buna dimineața. Am programare. Vreau să scot niște bani… Sunt din nou întrerupt de o voce mustrătoare. În câteva secunde, de la client devenisem o pușlama indolentă care avea nevoie de o săpuneala sănătoasă.

– De unde să îți dau eu bani la ora asta? Nu am încasări. Sertatorul e gol!

Și deschide sertarul arătându-l mândră că are dreptate. Fă-ți programare din nou și vino după 12. Poate am atunci.

– Doamnă, îi răspund eu, am venit la bancă, nu la aprozar să nu aveți să îmi dați rest de la ridichii și ceapă. Pentru ce sunteți bancă?

– Etete la el, îmi spune răstit. Dacă nu am, nu am!

Parcă îl auzeam pe Moromete, certându-se cu fonciirea. Nimerisem probabil la singura bancă din Constanța care nu avea bani și la singurele casiere care probabil fuseseră transferate direct de la un ghișeu de la ANAF sau SPIT. Aceeași lehamite și supărare pe inamicul de dincolo de ghișeu.

Acestea fiind zise, colegii de la Constanța de Azi au făcut chetă pentru ca Mitică Pușcălargă să-și permită măcar un kebab de la Cin-Cin în weekend, până ce BCR se hotărăște să facă rost de bani.

Etichete:

• Mitica Puscalarga
• pamflet