
Noile radare au devenit funcționale la Constanța. Unde sunt amplasate și cum funcționează sistemul
De sâmbătă, 1 martie, sistemul de radare e-Sigura devenit operațional în județul Constanța.
Polițiștii constănțeni anunță că dispozitivele radar, montate pe trepiede, sunt amplasate pe arterele de circulație și înregistrează activitatea din trafic din zona supravegheată, respectiv vehiculele care depășesc limita legală de viteză.
Noile radare vor înregistra continuu traficul rutier și vor putea fi mutate în diferite zone pe drumurile cu risc crescut de accidente din municipiul și județul Constanța.
„Radarele sunt montate în zonele cu risc rutier, înregistrările fiind ulterior analizate. Abaterile sunt sancționate potrivit legii, după identificarea conducătorului auto”, au anunțat polițiștii. Foarte important, procesul-verbal de contravenție este comunicat ulterior la domiciliul acestuia, fără a fi necesară oprirea în trafic.
„Sistemul e-Sigur reprezintă un pas major pentru creșterea siguranței pe drumurile publice din județul Constanța. Conduceți responsabil, împreună putem preveni tragediile rutiere!”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.
Față de vechile radare, noile dispozitive fixe se remarcă prin înregistrarea continuă a traficului, potrivit ProMotor. Vor fi consemnate toate vehiculele care comit o abatere rutieră. Pe baza imaginilor pot fi aplicate sancțiuni și pentru alte abateri, care poate nu erau observate de polițiștii care operau un radar mobil: depășirea limitei de viteză; efectuarea unei depășiri neregulamentare; nepurtarea centurii de siguranță; conducere agresivă; neutilizarea sistemelor de iluminare. De asemenea, într-o nouă etapă, sistemul va putea inclusiv verifica automat dacă autoturismul are RCA valabil sau taxa de drum plătită.






