Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a covocat ieri seară o reuniune de urgență pentru a prezenta progresele uriașe făcute în vederea descoperirii  unei noi soluții de imunizare a populației în masă în fața temutului COVID19.

România a fost vedeta reuniunii, țara noastră fiind felicitată de OMS pentru slujbele și rugăciunile extraordinare susținute de IPS Teodosie împotriva coronavirusului.

„Nu ne așteptam la așa ceva. Iese COVID-ul din bolnavi ca dracu la tămâie când lovește cucernicul Teodosie cu rugăciunea lui”, a declarat președintele OMS, renumitul medic infecționst, francezul Jean Vrajeaux.

O comisie a OMS a ajuns deja la Constanța, pentru a urmări în mod direct efectele incantațiilor lui Teodosie asupra cetățenilor, cercetătorii fiind de-a dreptul euforici.

„Gradul de imunizare este de până la 90% la subiecții care cred în puterea acatistelor și poate ajunge până la 98% la cei care pupă poala popii. Ciudat este că imunizarea nu se produce decât dacă în prealabil se introduc niște bani în buzunarul preotului”, a povestit și infecționistul japonez  Nam Sam Oaramama.

Noul remediu anti-COVID a primit numele de „AMIN 19” și poate fi administrat în orice biserică respectând câteva norme obligatorii: Persoanele trebuie să stea cât mai înghesuite pentru imunizarea de turmă, împărtășania se face cu o singură linguriță care în prealabil a fost folosită de pacienții din ATI, icoanele se pupă toate cu impregnarea unei urme cât mai proeminente de salivă, se strănută și se tușește tot timpul spre persoana din dreapta etc.

După anunțul OMS, mai multe mari companii aflate în cursa pentru producerea primului vaccin, inclusiv Pfizer, au anunțat că abandonează cercetările și intră pe piața producției de smirnă și tămâie.

(Visited 477 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.