Zilnic, amenzile acordate cetățenilor pentru diferite abateri sar lejer de 50.000 lei, ceea ce la un simplu calcul înseamnă sancțiuni de aproape 1,5 milioane lei/lună.

Din păcate, grosul amenzilor vine în continuare din vânătoarea de mașini parcate neregulamentar sau fără plata taxei de parcare, în condițiile în care Primăria nu construiește locuri de parcare, ba din contră. Deficitul uriaș de locuri de parcare este exploatat însă de polițiștii locali, care fac bani frumoși din lipsa de opțiuni a șoferilor constănțeni.

Spre exemplu, în data de 28.12.2018, politiștii locali au aplicat 191 amenzi contravenționale în valoare totală de 41.755 lei. Au fost constatate: 24 de abateri de la normele legale privind menținerea curățeniei pe domeniul public al municipiului Constanța, 5 abateri de la dispozițiile legale privind tulburarea ordinii, liniștii publice și a unor reguli de conviețuire socială, 39 încălcări ale legislației rutiere, 7 abateri de la dispozițiile legale care se referă la consumul de produse din tutun în unitățile sanitare de tip spital, 65 de abateri de la normele legale privind obligativitatea deținerii titlului de călătorie valabil pe mijloacele de transport public în comun, 51 de abateri de la normele legale privind ocuparea unui loc de parcare în parcările cu plata cu tarif orar fără achitarea tarifului de parcare sau după expirarea perioadei pentru care a fost efectuată plata, etc.

 

(Visited 1.469 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.