Alexandru a dispărut din fața casei sâmbătă, 2 noiembrie, în jurul orei 15.00. De atunci și până în prezent, autoritățile au format un comandament special pentru găsirea băiatului, însă, până acum, eforturile au fost în zadar.

Deși au fost cercetate și împrejurimile, căutările au fost desfășurate și la bazinul cu dejecții de la ferma de porci din Pecineaga. Autoritățile aveau suspiciunea că Alexandru ar fi căzut în bazin după ce un localnic a găsit rolele băiatului la mai puțin de un kilometru de haznale.

În ciuna eforturilor depuse chiar de scafandri voluntari implicați, trei zile mai târziu, căutările nu au dat niciun rezultat.

Polițiștii constănțeni continuă verificările pentru găsirea minorului în vârstă de 8 ani care a dispărut în data de 2 noiembrie a.c..

Astăzi, peste 50 de polițiști din cadrul structurilor I.P.J. Constanța (Serviciul pentru Acțiuni Speciale, Serviciul Criminalistic, Serviciul Investigații Criminale, Serviciul Rutier, Poliția municipiului Mangalia, Secția 3 Rurală Mangalia) efectuează cercetări, în continuare, pentru stabilirea împrejurărilor dispariției și depistarea minorului.

În cursul acestei zile s-au reverificat toate traseele posibile a fi fost urmate de minor, se procedează la reaudierea tuturor persoanelor care au tranzitat localitatea în vederea identificării de aspecte noi care pot conduce la depistarea minorului.

Toate activitățile sunt efectuate în prezența câinelui de urmă pentru verificarea tuturor pistelor vizate de anchetă.“, a transmis Inspectoratul Județean de Poliție Constanța în după-amiaza zilei de joi, 7 noiembrie.

Până în prezent, autoritățile au transmis că au fost verificate toate locurile de competență (canale de irigații, bazine, fise de dejecție). Polițiștii au verificat sistemul de supraveghere video (40 de camere), care a conturat aspecte de interes în cauză (prezența minorului la un anumit moment din zi într-un anumit loc). De asemenea, la căutări a fost folosit și elicopterul Inspectoratului General de Aviație, pentru căutări pe raza comunei, dar și în localitățile adiacente.

 

(Visited 162 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.