Intervenţie fără precedent a poliţiştilor locali din Constanţa, după ce, în piaţa Ovidiu, au imobilizat un bărbat care a refuzat legitimarea şi nu avea declaraţie pe proprie răspundere.

L-am depistat uşor, pentru că se cocoţase acolo pe monumentul ăla şi se vedea de la o poştă că nu poartă mască de protecţie“, povesteşte agentul Ionel Şerlăchăums. „Am intervenit imediat!“.

Agentul a explicat că a fost deranjat mai ales de atitudinea arogantă a individului.

Stătea aşa şi se holba la mine, în timp ce eu îl rugam să se dea jos şi să-mi prezinte actele“, a mai declarat poliţistul.

Văzând că nu e treabă, agentul a apelat la colegii săi, care imediat au ajuns în zonă şi au trecut la încercarea de imobilizare a „bărbatului gri“, după cum l-au poreclit.

Conform procedurii, am încercat să-l culcăm la pământ, dar s-a dovedit foarte vânjos, drept pentru care i-am aplicat o pulverizare cu şprei lacrimogen, ce l-a liniştit imediat“, a explicat şi agentul Stelică Madagascar.

După câteva minute de luptă cu cetăţeanul neascultător, agenţii locali s-au declarat mulţumiţi de efortul lor, deşi „bărbatul gri“ se află neclintit, în acelaşi loc în care a fost găsit.

Da, dom’le, el e tot acolo, aşa e… Dar sunt convins că a primit o lecţie bună din partea legii aplicate corespunzător, plus că din cauza la şpreiul ăla nici noi n-am mai putut sta prin zonă.

 

(Visited 2.083 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.