Primarul din Mangalia, acuzat de luare de mită. Procurorii i-au percheziționat domiciliul și sediul primăriei
Procurorii anticorupție au efectuat mai multe percheziții la primăria din Mangalia și la casa primarului Radu Cristian (PNL), care este acuzat de luare de mită.
Potrivit surselor judiciare citate de Agerpres, ar fi vorba de un autodenunț al unui om de afaceri. Acesta ar deține un hotel într-o stațiune din sudul litoralului și i-ar fi dat jumătate din afacere primarului, ca să obțină autorizație.
Primarul Mangaliei este bănuit că ar fi primit șpăgi de peste o jumătate de milion de euro. În schimbul banilor, ar fi eliberat diferite documentații necesare pentru a intra în legalitate construcții edificate deja, iar sumele de bani primite cu titlu de mită ar fi fost transferate în asemenea mod încât să nu fie detectată sursa lor nelegală.
Anchetatorii au sigilat biroul primarului Cristian Radu, dar și pe cel al administratorului public George Didi Călin. De asemenea, procurorii DNA au solicitat reprezentanților Primăriei să le pună la dispoziție mai multe documente.
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție de către funcționari publici din administrația locală. În cursul zilei de 20 august 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 5 locații situate pe raza județului Constanța, dintre care una este sediul unei instituții publice, iar restul sunt domiciliile unor persoane fizice“, a transmis DNA, miercuri, 20 august, într-un comunicat de presă.
- DNA
- Mangalia
- mita
- Primaria Mangalia
- procurori
- Radu Cristian
- spaga