I-am transmis personal doamnei Primar General Gabriela Firea rugămintea ca Primăria să ne pună la dispoziţie Arena Naţională şi logistica necesară organizării acestui eveniment şi am găsit, la fel ca întotdeauna, înţelegerea necesară, drept pentru care îi adresez public mulţumirile Federaţiei Române de Tenis.

Sunt convins că iubitorii sportului din Bucureşti şi nu numai vor fi încântaţi să o felicite la scenă deschisă pe marea noastră campioană“, a declarat luni preşedintele Federaţiei Române de Tenis, Ion Ţiriac.

Accesul publicului va fi gratuit.

La evenimentul similar, din 11 iunie 2018, când Simona Halep şi-a prezentat trofeul de la Roland Garros, prezenţa Gabrielei Firea pe Arena Naţională alături de Halep a fost primită cu huiduieli de public. Ulterior, Primarul General a fost nevoită să-şi închidă pagina de Facebook, din cauza criticilor vehemente primite.

Simona Halep a câștigat sâmbătă turneul de la Wimbldon, după ce a învins-o în finală pe americanca Serena Williams, scor 6-2, 6-2, în 55 de minute. Românca și-a trecut astfel în palmares al doilea Grand Slam din carieră, după cel cucerit la Roland Garros în 2018.

 

(Visited 27 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.