Termenul pentru dezbatere și vot în Senat – prima Cameră sesizată în acest caz – s-a împlinit pe 7 septembrie, iar nota de adoptare tacită a Ordonanței a fost citită, miercuri, în plen, de președintele Senatului, Teodor Meleşcanu.

Propunerea legislativă aparţine unor parlamentari de la ALDE, Ștefan-Alexandru Băișanu și Adrian Mocanu și a fost depusă în luna martie, în Senat, informează Libertatea.ro

În cazul suspendării provizorie a permisul auto, conducătorul auto poate să-şi aleagă perioada suspendării, potrivit faptei contravenţionale pe care a săvârşit-o.

Conducătorul auto poate să-şi aleagă perioada suspendării, potrivit faptei contravenţionale pe care a săvârşit-o, într-o perioadă de 365 de zile de la data săvârşirii faptei contravenţionale”, arată proiectul de lege adoptat de Senat.

În expunerea de motive, iniţiatorii Alexandru Băişanu şi Adrian Mocanu explică că de prevederile legii ar beneficia şoferii care şi-ar „putea pierde pâinea” pentru o abatere minoră de la o regulă de circulaţie.

La nivel naţional avem o problemă mare legată de suspendarea permiselor de conducere ale şoferilor”, se mai arată în expunerea de motive. Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

 

(Visited 94 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.