Studenţi, absolvenţi şi profesori deopotrivă, protestăm împotriva deciziilor abuzive luate de conducerea actuală a Ministerului Educaţiei! Conform deciziei acestuia, vor fi retrase un număr semnificativ de burse de nivel universitar, masteral şi doctoral, unor universităţi care au performanţe recunoscute în predare şi cercetare. În schimb, câştigă burse în plus universităţi precum cea din Suceava, care oferă programe de studiu în aceleaşi domenii ca universităţile care au pierdut locuri.

Aproximativ 1000 de studenţi vor fi nevoiţi să îşi plătească studiile masterale şi doctorale, cu costuri prohibitive, dacă aleg să urmeze programele unor universităţi cu programe foarte atractive şi solide- Universitatea din Bucureşti, Universitatea Babeş-Boylai, Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iaşi, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative Bucureşti. În lipsa acestor resurse financiare, universităţile respective riscă să închidă programe, să elimine cursuri şi chiar să renunţe la cadre didactice“, susțin organizatorii protestului.

Totodată, protestarii cer demisia ministrului Educației, Valentin Popa:„Considerăm deciziile acestuiaca fiind abuzive şi arbitrare. Există suspiciunea legitimă că metodologia de acordare a locurilor nu a fost respectată. Ministerul poate încuraja anumite universităţi şi domenii de studiu, dar urmând o procedură clară şi transparentă, ceea ce nu este cazul acum, şi fără să afecteze autonomia universitară şi desfăşurarea programelor curente. Prin acest abuz de putere, ministrul Valentin Popa se descalifică şi trebuie să îşi dea demisia! Protestăm de asemenea şi împotriva subfinanţării cronice a învăţământului universitar, politică ce face universităţile complet dependente de alocările locurilor bugetate, oricum puţine şi slab finanţate“, se arată în manifestul publicat în descrierea evenimentului Solidaritate pentru educație creat de Baricada Universitară pe Facebook.

Tăierea locurilor bugetate din mediul universitar obligă peste 1000 de studenţi să îşi plătească studiile masterale şi doctorale, cu costuri prohibitive, chiar dacă, potrivit unei analize realizate de profesorul universitar Mihai Demian, studenții respectivi învață în cele mai mari centre universitare din țară (București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara) ce ar trebui să dispună de cele mai multe locuri bugetate.

De altfel, în cele mai mari centre universitare se găsesc singurele instituţii de învăţământ superior incluse în Top 1000 al universităţilor din lume realizat în 2018 de Times Higher World University Rankings.

 

(Visited 47 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.