Târgul a debutat astăzi, 31 martie, la ora 11:00, cu un spectacol oferit de Centrul Cultural „Elena Roizen” ce a adus câteva momente de muzică și dans. Au participat ansamblul „Dobrogeanca”, ansamblul „Armanamea”, grupul vocal „Mugurașii”, precum și alți copii talentați ai orașului Ovidiu ce au prezentat momente de dans sportiv și momente muzicale.

Ansamblul Dobrogeanca Ovidiu

La târg sunt prezente diferite comunități din Dobrogea ce vă așteaptă să vă delectați cu numeroase gusturi tradiționale și să achiziționați produse artizanale inspirate din cultura lor.

Am venit cu o serie de produse, atât artizanale, cât și de degustare: baclava turcească, lokum, pismaniye, tot felul, până la cafea turcească. Avem baticuri rusești, coronițe rusești pe care le purtăm la festivități, la anumite spectacole. Mai avem magneți ce reprezintă păpuși matrioșka, dar avem, de asemenea și păpuși. Acestea reprezintă sibolul fertilității și se dau tinerilor căsătoriți ca să își întemeieze familia”, ne-a povestit Valentina Köker, reprezentantă a Comunității Rușilor Lipoveni din Dobrogea.

Valentina Köker, reprezentantă a Comunității Rușilor Lipoveni din Dobrogea.

Cei prezenţi la târg au degustat deliciosul borş de peşte sau saramura din şalău, preparate după reţete tradiţionale.

Reţeta ciorbei de pește este din zona Razim Sinoe, din comuna Jurilovca, satul Vișina. Saramura este făcută cu șalău, fiind perioada prinderii acestui peşte. Toate produsele sunt proaspete, asezonate cu mujdei, ciușcă, cum se face la noi în Dobrogea” a completat o altă participantă, reprezentantă a Comunității Bulgare.

Tot în cadrul târgului puteți achiziționa flori, accesorii create manual, miere, lactate, carne de miel, dar și icoane pe sticlă pictate manual și sculpturi în lemn.

Prețul unei astfel de sculpturi poate ajunge și la 6.000 de lei.

„Sunt destul de scumpe, prețul îl calculez în funcție de orele, zilele de lucru. Unele pot ajunge și la 6.000 de lei, în funcție de complexitate. Ce mai ieftină pe care o am aici este 100 de lei. Mai jos de 100 de lei nu mai fac”, a declarat sculptorul George Marincu care va fi prezent la eveniment și mâine.

Totodată, la târg a fost prezent și primarul orașului, George Scupra. Edilul a stat de vorbă cu cetățenii prezenți și s-a delectat cu spectacolul oferit de cei mici.

Este mult mai bine decât ne-am așteptat. Ne ajută și vremea. E un moment bun pentru consumatori și pentru producători, un loc de întâlnire și, de asemenea, e un moment bun pentru locuitorii orașului Ovidiu să își facă piața pentru sărbătorile Pascale” a declarat pentru Constanța de azi, George Scupra.

Târgul va deveni o tradiție, în orașul Ovidiu avem deja parte de două târguri, acesta și târgul Toamnei. Amândouă promovează producători locali, producători autohtoni și producători din Dobrogea”, a completat edilul.

Evenimentul a avut un impact pozitiv în rândul cetățenilor din Ovidiu, chiar dacă aceștia recunosc că prețurile sunt un pic cam mari: „Am cumpărat câte ceva, dar prețurile nu sunt cele mai convenabile”, ne-a povestit Gigi.

Alții însă, admit că această sărbătoare ar trebui să se întâmple mai des: „Ar trebui o asemenea piață permanentă. E frumos, este o sărbătoare, dar noi mâncăm în fiecare zi”, a declarat George.

Târgul Floriilor este deschis vizitatorilor astăzi până seara târziu, dar și mâine, când pe aceștia îi așteaptă, tot la ora 11:00, un alt spectacol oferit de Centrul Cultural „Elena Roizen”.

 

(Visited 144 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.