
TERMICA Năvodari amenajează noi locuri de parcare pe strada Nucilor, în zona Parcului Front Canal
SC TERMICA NĂVODARI SRL desfășoară lucrări de amenajare a unor noi locuri de parcare pe strada Nucilor, în zona Parcului Front Canal, în apropierea noului parc de fitness și a locului de joacă pentru copii.
Intervenția are ca obiectiv îmbunătățirea infrastructurii urbane și organizarea mai eficientă a spațiilor destinate parcării autovehiculelor, într-o zonă frecventată de tot mai mulți locuitori, în special de familiile care vin să petreacă timpul liber în parc.
Amenajarea noilor locuri de parcare vine în completarea facilităților existente în Parcul Front Canal, unde au fost dezvoltate spații dedicate activităților sportive și recreative. Astfel, năvodărenii vor avea la dispoziție condiții mai bune de acces către zona de fitness și locul de joacă.
Pe durata executării lucrărilor, circulația și parcarea în perimetrul intervenției pot fi temporar îngreunate. Cetățenii sunt rugați să manifeste înțelegere, să respecte delimitările zonei de lucru și să evite, pe cât posibil, staționarea autovehiculelor în spațiile în care se desfășoară amenajările.
- termica
- termica navodari


