Eveniment

Ca în bancuri… Un poliţist local din Constanţa a fost amendat de poliţistul rutier pe care îl chemase în ajutor

Un agent din cadrul Poliţiei Locale Constanţa a fost amendat de un poliţist din cadrul Biroului Rutier, după ce a refuzat să se legitimeze. Ca urmare, conducerea Poliţiei Locale a sesizat conducerea Poiţiei Rutiere şi, astfel, a fost demarată o anchetă disciplinară.

Scris de 
 pe data 
3 aprilie, 2020

Totul s-a întâmplat în noaptea de 31 martie, pe strada Mircea cel Bătrân. Agentul din cadrul Poliţiei Locale a solicitat sprijinul poliţiştilor de la Rutieră, după ce a tras pe dreapta un autoturism în care şoferul părea să fie băut şi, alături de alţi doi pasageri, nu aveau declaraţii pe propria răspundere.

Poliţistul rutier a constantat că şoferul consumase băuturi alcoolice, acesta având o alcoolemie de 0,32 mg/l în aerul respirat şi nici nu avea permis de conducere.

Pentru a întocmi procesul verbal de constatare, poliţistul i-a solicitat agentului de la Locală să-i înmâneze actul de identitate.

Agentul nu a vrut să prezinte buletinul, drept pentru care s-a ales cu o amendă de 500 de lei, pentru refuz de legitimare.

Referitor la evenimentul din data de 31 martie a.c., în care au fost implicați un polițist din cadrul Biroului Rutier Constanța și un polițist din cadrul Poliției Locale Constanța, va comunicăm următoarele:

La data de 31 martie a.c., Inspectoratul de Poliție Județean Constanța a fost sesizat de către reprezentanții Poliției Locale Constanța cu privire la faptul că un polițist local a fost sancționat de către un polițist rutier.

La aceeași dată, conducerea I.P.J. Constanța a dispus activități de cercetare prealabilă în vederea stabilirii existenței sau inexistenței vreunei abateri disciplinare a polițistului în cauză.

Menționăm faptul că temeinicia și legalitatea procesului verbal de contravenție pot fi analizate doar de către instanța de judecată”, a transmis IPJ Constanţa.

 

Actualitate