Actualitate

Un preot a găsit 5.000 de euro în toaleta pentru VIP-uri în timpul vizitei Papei Francisc

Sursa foto: Alba24.ro

Un preot care s-a aflat printre invitații speciali la ceremoniile oficiate duminică de Papa Francisc pe Câmpia Libertății din Blaj a găsit în toaleta pentru VIP-uri un plic în care erau 5.000 de euro.

Scris de 
 pe data 
6 iunie, 2019

Preotul a predat banii Poliției, iar până joi aceștia nu fuseseră revendicați.

Văzând că în plic se afla o sumă importantă, mai exact 5.000 de euro, preotul l-a predat imediat polițiștilor care asigurau ordinea, iar aceștia au început cercetările pentru a afla cine a pierdut banii, scrie Mediafax.

Poliția Alba a confirmat că o persoană din rândul pelerinilor prezenți la ceremonie a găsit și a predat polițiștilor respectivul plic cu bani, iar suma nu a fost încă revendicată.

A fost, duminică, într-un anumit loc de pe Câmpia Libertății din Blaj, în timpul vizitei Papei Francisc, un plic care conținea o sumă de bani. Nu putem da mai multe detalii deoarece există o procedură prin care persoana care revendică un bun pierdut trebuie să ofere mai multe informații despre acesta.

Potrivit procedurilor legale, dacă într-o anumită perioadă nu apare nicio persoană care să poată dovedi că este posesorul bunului pierdut, acesta intră în posesia statului”, a declarat Luminița Prodan, purtătorul de cuvânt al Poliției Alba.

 

Actualitate