Comunicatul remis presei a fost dat în numele Belgiei, Canadei, Danemarcei, Elveţiei, Finlandei, Franţei, Germaniei, Luxemburgului, Olandei, Norvegiei, Suediei şi Statelor Unite ale Americii.

În document, statele semnatare precizează: ”ne menţinem îngrijorarea că mai multe dintre ele pot împiedica cooperarea internaţională în domeniul aplicării legii şi pot afecta negativ lupta împotriva infracţiunilor violente, a infracţionalităţii organizate transfrontaliere, a infracţiunilor financiare şi a traficului de droguri şi de fiinţe umane”, transmite G4media.ro

Comunicatul integral:

Noi, partenerii şi aliaţii internaţionali ai României, facem apel la toate părţile implicate în modificarea Codului Penal şi a Codului de procedură penală să evite schimbările care ar slăbi statul de drept sau capacitatea României de a lupta împotriva infracţionalităţii şi corupţiei. România a demonstrat un progres considerabil în combaterea corupţiei şi construirea unui stat de drept eficient.

Îi încurajăm pe români să continue pe această cale. Partenerii UE evocă de asemenea concluziile Consiliului European privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare, din 12 decembrie 2017, care solicitau României să îşi concentreze eforturile asupra consolidării progreselor obţinute, să evite orice pași înapoi şi să apere independenţa judecătorilor şi procurorilor.

Urmărim cu atenţie schimbările la codurile penal şi de procedură penală şi ne menţinem îngrijorarea că mai multe dintre ele pot împiedica cooperarea internaţională în domeniul aplicării legii şi pot afecta negativ lupta împotriva infracţiunilor violente, a infracţionalităţii organizate transfrontaliere, a infracţiunilor financiare şi a traficului de droguri şi de fiinţe umane. Încurajăm toate părţile implicate să reexamineze răspunsul experţilor juridici români precum Consiliul Superior al Magistraturii şi să solicite sprijinul experţilor juridici internaţionali cum sunt Grupul Statelor împotriva Corupţiei şi Comisia de la Veneţia”.

Apelul vine în ziua în care Comisia parlamentară specială condusă de Florin Iordache a început dezbaterile pe modificarea Codului penal, urmând să modifice articolul care incriminează abuzul în serviciu, infracțiunea pentru care Liviu Dragnea a fost condamnat în primă instanță la 3 ani și jumătate de închisoare.

Articol complet AICI

 

(Visited 105 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.